La finalul lunii noiembrie 2023, în România erau 107.001 prosumatori, cu 6.400 mai mulți decât cu o lună înainte, potrivit celor mai recente date publicate de ANRE. Puterea lor instalată totală era de 1.388 MW, cât cele două reactoare nucleare de la Cernavodă la un loc. Cei mai mulți prosumatori, 8.354, sunt în județul Ilfov. […]
Licitația pentru proiectul Tarnița-Lăpuștești - etapa studiu de fezabilitate a fost reluată de urgență, după cum anunțase ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Citeste integral pe profit.ro - Licitația pentru studiul de fezabilitate al proiectului hidroenergetic mamut Tarnița - reluată de urgență
În pofida problemelor pe care le are în Bulgaria, unde vrea să vândă rafinăria deținută la Burgas, dar și cu autoritățile române (vezi aici și aici), gigantul rus Lukoil pare decis să-și continue activitatea la Petrotel Ploiești, semnând în acest sens contracte mai oneroase decât cele de anul trecut cu Conpet, operatorul Sistemului Național de […]
Operatorii sistemelor naționale de transport (OTS)al gazelor naturale din mai multe țări din Europa de Est și Balcani se pregătesc să solicite fonduri UE nerambursabile din Fondul de Modernizare pentru întărirea rețelelor lor de conducte și amplificarea interconectărilor dintre ele, în scopul diversificării surselor de aprovizionare cu gaze a țărilor respective, prin consolidarea accesului la […]
India și Statele Unite au convenit să consolideze legăturile comerciale și să aprofundeze cooperarea în domenii precum mineralele critice, a declarat sâmbătă reprezentantul comercial al Statelor Unite, Katherine Tai. Citeste integral pe profit.ro - SUA și India, parteneriat pentru mineralele critice
Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz alocă, din sursei proprii, suma de 13,74 milioane lei, fără TVA, pentru evaluarea stării tehnice a conductelor de gaz, urmând să fie încheiat un acord cadru pentru o perioadă de 4 ani. Citeste integral pe profit.ro - Romgaz contractează servicii pentru a evalua starea tehnică a conductelor de gaz
Bulgaria înlocuiește importurile de petrol rusești cu țiței din Kazahstan, Irak și Tunisia, în ianuarie, potrivit traderilor și datelor LSEG. Citeste integral pe profit.ro - Bulgaria înlocuiește importurile de petrol rusești cu țiței din Kazahstan, Irak și Tunisia
Prețurile petrolului au urcat cu 1% vineri, după ce unele petroliere au deviat cursul de la Marea Roșie în urma loviturilor aeriene și maritime din timpul nopții ale Statelor Unite și Marii Britanii asupra țintelor Houthi din Yemen, ca reacție la atacurile rebelilor din Yemen asupra transportului maritim. Citeste integral pe profit.ro - Prețurile petrolului […]
Țările membre ale Uniunii Europene au construit în 2023 noi parcuri eoliene cu capacități record de 17 Gigawați, mai mult decât în orice an de până acum, dar chiar și așa sunt abia la jumătate din necesarul prin care să-și atingă obiectivul în domeniul energiei regenerabile, arată datele publicate de asociația WindEurope, transmite Reuters. Citeste […]
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, informează asupra apariției în mediul online a unor mesaje ce promit oportunități exagerate de câștig din tranzacționarea acțiunilor societății pe diverse platforme. Citeste integral pe profit.ro - FOTO Hidroelectrica lansează o alertă
Frații Pavăl, fondatorii Dedeman, au triplat capitalul social al companiei lor de producție de energie electrică, Grunman Energy, înființată în vara lui 2022 pentru operarea de centrale fotovoltaice instalate pe acoperișurile centrelor logistice Dedeman din țară. Citeste integral pe profit.ro - Frații Pavăl au triplat capitalul producătorului lor de energie electrică înainte de finalizarea celei […]
Cele 13 țări membre UE care au reactoare nucleare operaționale au generat împreună 609.255 GWh de energie electrică, în anul 2022, cu 16,7% mai puțin decât cei 731.700 Gwh în 2021, arată datele publicate de Eurostat. Citeste integral pe profit.ro - Producția de energie nucleară în UE a scăzut în 2022, inclusiv în România
Prețurile petrolului au urcat joi cu aproximativ 1%, după ce Iranul a confiscat un petrolier în largul coastei Omanului, amplificând riscul unei escaladări a conflictului în Orientul Mijlociu, transmite Reuters. Citeste integral pe profit.ro - Prețurile petrolului au urcat cu circa 1%, după ce Iranul a confiscat un petrolier în largul coastei Omanului
Gradul de interes al companiilor mari consumatoare de energie electrică din România pentru încheierea de contracte de tip Power Purchase Agreement (PPA), de achiziție de curent electric în avans pe termen lung, inclusiv de la dezvoltatori de centrale aflate în proiect, este în creștere, potrivit unui sondaj. Citeste integral pe profit.ro - Câți consumatori industriali […]
OPCOM, administratorul piețelor centralizate de energie electrică din România, companie controlată de Transelectrica, operatorul sistemului energetic național românesc, și-a înființat oficial pe 29 decembrie 2023 o subsidiară în Republica Moldova, cu denumirea Societatea cu Răspundere Limitată OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE M, prescurtat OPEM. Citeste integral pe profit.ro - OPCOM, la un pas de preluarea operării […]
Compania Hidro Tarnița SA a fost înființată în urmă cu peste 10 ani, în noiembrie 2013. Acționarii săi sunt 2 societăți controlate integral de Ministerul Energiei: Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE SA, 99,358% din capital) și Complexul Energetic Hunedoara, aflat în insolvență (0,642%). Citeste integral pe profit.ro - DOCUMENT Proiectul hidroenergetic mamut […]
Producția de energie din surse regenerabile va cunoaște un boom în următorii cinci ani la nivel mondial, în special cea solară, care se va tripla. Agenția Internațională pentru Energie (IEA) avertizează însă că dependența de China, care livrează peste 90% din panourile solare, ar putea fi riscantă și este nevoie urgentă de noi fabrici de […]
Guvernul britanic a anunțat că are în vedere o altă mare centrală nucleară în țară, pe lângă proiectele în curs Hinkley Point C, în construcție, și Sizewell C, în dezvoltare, ambele derulate de compania energetică franceză EDF, transmite AFP. Citeste integral pe profit.ro - Londra are în vedere construcția unei noi centrale nucleare mari
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, vrea să contracteze lucrări de reabilitare și reparații la componente ale barajului deversor al sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier I de pe Dunăre. Citeste integral pe profit.ro - DOCUMENT Hidroelectrica repară barajul deversor de la Porțile de Fier I
Vremea rece din această săptămână a condus la o creștere considerabilă a consumului de gaze, și implicit a cererii, volumele tranzacționate pe piețele spot operate de Bursa Română de Mărfuri (BRM) atingând miercuri maximele ultimelor luni. Citeste integral pe profit.ro - GRAFICE România în iarnă. Cele mai ridicate volume de gaze tranzacționate pe BRM din […]
Ministrul Energiei a anunțat că a fost reluată de urgență licitația pentru proiectul Tarnița-Lăpuștești - etapa studiu de fezabilitate Citeste integral pe profit.ro - Licitația pentru studiul de fezabilitate al proiectului hidroenergetic mamut Tarnița - reluată de urgență
Frigul din ultimele zile își face simțită prezența pe piața de energie autohtonă, România înregistrând cel de-al doilea cel mai mare preț din Europa la electricitatea livrată în ziua de joi, de 111,45 euro/MWh, cu numai 35 de cenți sub cel din Bulgaria. Citeste integral pe profit.ro - GRAFICE România și Bulgaria sunt astăzi cele […]
Simtel Team, companie românească de tehnologie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), specializată în principal în inginerie, achiziții și construcții (EPC), precum și operare și mentenanță de centrale fotovoltaice, a înființat o companie de comercializare de energie electrică, relevă date analizate de Profit.ro. Citeste integral pe profit.ro - Simtel Team și-a […]
Peste jumătate dintre consumatorii de căldură care și-au montat repartitoare au plătit mai mult decât cei fără repartitoare, afirmă Radu Opaina, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România și fost director RADET. Citeste integral pe profit.ro - FOTO De ce unii consumatori care și-au montat repartitoare la calorifere plătesc mai mult decât cei fără repartitoare. […]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro