Compania RAO Nordic Oy din Finlanda, controlată de grupul rus Inter RAO, principalul trader care achiziționează energie electrică produsă în Federația Rusă și o vinde pe piața finlandeză, a anunțat că suspendă importurile din Rusia începând de sâmbătă, 14 mai, din cauza faptului că n-ar mai fi fost plătită din data de 6 mai. Citeste […]
În urma scumpirilor din ultimele două zilei, prețul benzinei din stațiile din București se situează sub pragul de 8 lei/l numai în stațiile Lukoil, care prelucrează petrol rusesc, în cele 3 stații Socar și în 7 stații Petrom. Citeste integral pe profit.ro - CARBURANȚI - Noi scumpiri. Benzina mai poate fi cumpărată cu mai puțin […]
Prețul gazului cu livrare în ziua de următoare a crescut joi pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) cu 55 lei/MWh sau 12%, o evoluție similară cu cea de pe celelalte piețe europene, în condițiile în care Ucraina a închis o rută de transport a gazului rusesc către Europa, iar Rusia a anunțat că nu va […]
Conform datelor oficiale de la finalul lunii martie, Termoficare Constanța avea la acel moment datorii restante în valoare de circa 106 milioane lei față de producătorul de energie termică Electrocentrale Constanța, aflat în insolvență. Luna trecută, Consiliul Local Constanța a aprobat acordarea către Termoficare Constanța a unui împrumut pe un an fără dobândă în valoare […]
WIEE România SRL, subsidiara locală a gigantului rus de stat producător de gaze naturale Gazprom, al doilea importator și revânzător de gaze rusești din România ca volum și încasări în 2021, se află pe lista celor peste 30 de companii energetice occidentale sancționate de către Federația Rusă ca măsură de retaliere împotriva sancțiunilor vestice care […]
Un inginer de la instituția americană de reglementare a industriei energetice nucleare a scris într-o opinie profesională separată că designul clădirii care va încapsula unitățile reactorului și bazinul de combustibil nuclear uzat nu prezintă asigurări suficiente că aceasta va putea rezista la cel mai mare cutremur luat în considerare fără să se prăbușească și, în […]
Un inginer de la instituția americană de reglementare a industriei energetice nucleare a scris într-o opinie profesională separată că designul clădirii care va încapsula unitățile reactorului și bazinul de combustibil nuclear uzat nu prezintă asigurări suficiente că aceasta va putea rezista la cel mai mare cutremur luat în considerare fără să se prăbușească și, în […]
Soceram, proprietarul fostei rafinării Steaua Română, dorește construirea unui parc, a unui muzeu al industriei câmpinene precum și a unor clădiri comerciale sustenabile energetic. Citeste integral pe profit.ro - FOTO Rafinăria Steaua Română, una dintre cele mai vechi rafinării de petrol din țară, își deschide porțile în premieră. Luna trecută - faliment cu drept de […]
Menținerea supraimpozitării expune statul român la riscul declanșării unei proceduri internaționale de arbitraj de către operatorul perimetrului Midia, cel mai avansat proiect de extracție de gaze din Marea Neagră, compania americană Black Sea Oil&Gas (BSOG), care estimează că va demara producția la jumătatea anului. Citeste integral pe profit.ro - Senatul a modificat Legea offshore păstrând […]
Producătorii români de gaze naturale, cei mai mari fiind Romgaz și OMV Petrom, care asigură cumulat peste 98% din producția internă, ar urma să fie obligați să își încalce la nevoie contractele de livrare încheiate "la liber" înainte de 22 martie 2022 cu consumatorii industriali pentru a putea asigura integral consumul de gaze al clienților […]
În prezent, au prețuri plafonate la electricitate numai clienții casnici care au consumat anul trecut, în medie, cel mult 100 kWh pe lună (preț final cu TVA de 0,68 lei/kWh), respectiv între 100 și maximum 300 kWh pe lună (0,8 lei/kWh). Citeste integral pe profit.ro - PROPUNERE OFICIALĂ: Preț plafonat la energie și pentru românii […]
România, alături de celelalte două state cu care este cuplată fizic, Bulgaria și Ungaria, a înregistrat marți cele mai ridicate prețuri medii la energia cu livrare în ziua următoare (PZU) din Europa, de 268,5 euro/MWh, în creștere cu peste 27% față de prețul realizat în ziua precedentă. Citeste integral pe profit.ro - INFOGRAFICE România va […]
Banii încasați la bugetul de stat sub formă de supraimpozit și redevențe de la producătorii de gaze naturale din perimetrele offshore ale sectorului românesc al Mării Negre ar urma să fie distribuiți către conturile individuale ale cetățenilor români la fonduri de pensii private obligatorii (pilonul II), existente sau nou-create, oarecum pe model norvegian. Citeste integral […]
Nu există în lume un sistem care să detecteze țițeiul rusesc procesat în rafinării din afara Federației Ruse, a declarat șeful gigantului petrolier britanic Shell, arătând că demersurile Occidentului de a interzice utilizarea petrolului extras din Rusia au o limită intrinsecă, scrie Reuters. Citeste integral pe profit.ro - Șef de gigant petrolier occidental, despre sancțiuni: […]
Noua Strategie de alimentare cu energie termică a Municipiului București, adoptată discret la finalul lunii martie, prevede spargerea monopolului pe distribuția de agent termic deținut în prezent de Termoenergetica, urmașa falimentarei RADET la operarea sistemului centralizat de încălzire din Capitală, controlată de municipalitate, și vorbește despre menținerea posibilității debranșării de la sistem, precum și despre […]
După cum a relatat Profit.ro, anterior, o altă instituție avizatoare, Consiliul Legislativ a atras atenția că proiectul de modificare a Legii offshore conține o prevedere care riscă să contravină Constituției. Citeste integral pe profit.ro - Consiliul Concurenței despre Legea offshore: Poate fi discriminatorie față de străini
Operațiunile din România ale grupului italian de energie și utilități Enel au suferit pierderi operaționale de 154 milioane euro în România în primul trimestru al anului, față de un profit de 73 milioane euro în T1 2021, din cauza scumpirii galopante a energiei electrice pe piețele angro, coroborată cu măsurile guvernamentale de plafonare a prețurilor […]
Titan Power SA, compania controlată indirect de Ministerul Energiei înființată în urmă cu mai bine de 3 ani în scopul construirii unei centrale noi de producție de energie electrică și termică cu putere instalată de 50 MW în cartierul bucureștean omonim, care să îmbunătățească alimentarea cu căldură și apă caldă în sistem centralizat a locuitorilor […]
Operatorii de transport și înmagazinare a gazelor naturale din Europa iau în calcul toate scenariile posibile pentru iarna viitoare, inclusiv pe cel extrem în care nu vor exista deloc livrări de la gigantul rus de stat producător Gazprom, caz în care consumul va trebui raționalizat, spune CEO-ul operatorului național de transport al Danemarcei, Torben Brabo, […]
Renunțarea la procesarea țițeiului rusesc, care în prezent se tranzacționează la un preț redus, în favoarea celui de altă proveniență, majorează costurile de achiziție ale OMV Petrom cu 16 dolari pe baril, a declarat recent CEO-ul OMV Petrom, Christina Verchere. Citeste integral pe profit.ro - Costul suportat de o rafinărie autohtonă pentru înlocuirea petrolului rusesc […]
Traficul de frontieră la granița de vest a țării este în creștere, după ce tot mai mulți români merg să alimenteze în țara vecină. Motorina costă chiar și cu 3 lei mai puțin în Ungaria, iar unii șoferi spun că fac o economie considerabilă, chiar și de 150 la fiecare plin de carburant. În benzinăria […]
„Inclusiv oameni care au posibilitatea de a-și achita factura nu au făcut-o!” Citeste integral pe profit.ro - EXCLUSIV Dezastru adus de măsurile antipandemie. Românii au abuzat de interdicția de deconectare de la electricitate. Milioane de facturi neplătite. Peste jumătate de miliard de lei nerecuperată numai la Electrica. „Inclusiv oameni care puteau achita!”
Gigantul petrolier american ExxonMobil a anunțat oficial că a convenit cu compania românească de stat Romgaz vânzarea contra a peste 1 miliard de dolari a subsidiarei sale românești care deține 50% din drepturile asupra concesiunii offshore de gaze naturale Neptun Deep, cea mai mare din Marea Neagră românească. Citeste integral pe profit.ro - ExxonMobil, după […]
Rompetrol, dar chiar și fostul șef al Lukoil, Vagit Akelperov, sunt acuzați de publicația rusă Rusdozor și de cel mai cunoscut canal politic de pe Telegram din Rusia, Nezygar, că ar fi furnizat combustibili armatei ucrainene. Știrea a fost preluată și de publicația kazahă Exclusive.kh, care susține că o eventualitate naționalizare a terminalului CPC ar […]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro