Citeste integral pe profit.ro - ULTIMA ORĂ Pană masivă de curent în județul Brașov. UPDATE Reacția Transelectrica
Producătorii români de energie se străduiesc să își adapteze proiectele la viteza cu care Uniunea Europeană modifică legislația comunitară în materie, înăsprind progresiv normele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și impunând limite și reguli tot mai exigente în această privință, dar și la lentoarea cu care legislația națională este îmbunătățită […]
Investițiile private ale companiilor petroliere cu concesiuni de zăcăminte de gaze în Marea Neagră sunt mai mari decât fondurile UE disponibile pentru România în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ceea ce face cu atât mai de neînțeles tergiversarea de către politicieni a modificării Legii offshore după principiile solicitate de investitori, modificare promisă […]
România a devenit de câteva zile exportator de gaze în Bulgaria în urma intrării în revizie planificată a nou construitului gazoduct TurkStream, revizie care va dura până în dimineața zilei de 29 iunie. Astfel, începând cu data de 22 iunie, în România n-a mai intrat niciun metru cub de gaz prin punctul de interconectare Negru-Vodă, […]
Acordul dintre România și SUA privind cooperarea în domeniul nuclear civil, la proiectele de extindere și retehnologizare a centralei de profil de la Cernavodă, document al cărui draft de lege de ratificare a ajuns recent pe masa plenului Senatului de la București, în calitate de cameră decizională, a fost semnat în decembrie anul trecut de […]
Un număr de 8.354 de angajați vor fi disponibilizați de la Complexurile Energetice Oltenia și Hunedoara și de la Compania Națională a Uraniului (CNU) și Societatea Națională de Închideri de Mine Valea Jiului (SNIM), din care 8.060 persoane de la cele două complexuri energetice. Aceștia ar putea beneficia de plăți compensatorii pentru o perioadă de […]
Primăria Capitalei și Ministerul Fondurilor Europene au semnat în urmă cu 7 luni, în noiembrie anul trecut, un contract de finanțare din fonduri europene pentru reabilitarea sistemului de termoficare din București, prin care vor fi recondiționați 106 kilometri de traseu de transport al agentului termic, respectiv 212 kilometri de rețea de conducte dintr-un total de […]
Tribunalul Bacău dat câștig de cauză, în primă instanță, fondului de investiții Amerocap în procesul intentat Chimcomplex și a obligat proprietarul Oltchim să plătească americanilor peste două milioane de dolari, potrivit portalului instanței. Citeste integral pe profit.ro - Prim verdict în conflictul americanilor care vor să investească în Oil Terminal cu Chimcomplex pentru deal-ul Oltchim: […]
Compania de stat înființată în 2013 pentru implementarea proiectului energetic-mamut de construire a hidrocentralei de acumulare prin pompaj de 1.000 MW de la Tarnița-Lăpuștești în parteneriat cu investitori din China, idee datând din regimul Ceaușescu și declarată ca abandonată anul trecut de către autorități, se judecă de peste 3 ani cu proprii angajați, care reclamă […]
Producătorul de gaze naturale Romgaz, controlat de statul român prin Ministerul Energiei, a încheiat un acord de exclusivitate cu gigantul petrolier american ExxonMobil în baza căruia a primit drept de exclusivitate pe 4 luni cu privire la negocierile de preluare integrală a capitalului sucursalei românești a ExxonMobil, care deține 50% din drepturile aferente concesiunii perimetrului […]
România va deveni din ce în ce mai dependentă de Gazprom ca urmare a scăderii producției autohtone din ultimii ani și a deciziei guvernanților de a descuraja producția offshore. Dovadă: gigantul rus a anunțat că, în perioada 1 ianuarie-15 iunie, cea mai mare majorare a exporturilor a fost înregistrată în România, de 3,4 ori peste […]
Proiectul de lege care interzice debranșările de la sistemele centralizate de încălzire de tip RADET în arealele declarate de primării ca fiind zone unitare de încălzire prin astfel de sisteme, dar reduce și TVA-ul pe căldura și apa caldă livrate populației de la 19% la 5%, adoptat inițial în urmă cu 3 ani, dar trimis […]
Prețul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră ar putea ajunge la 70 euro anul acesta, de la circa 53 euro în prezent, ceea ce ar extinde efectele negative asupra economiei românești la sectoare-cheie precum industria auto sau construcțiile, se arată într-o analiză a XTB România. Citeste integral pe profit.ro - Prețul certificatelor […]
Semnificativ mai puțin de jumătate dintre respondenții unui sondaj de opinie realizat luna trecută iau în considerare posibilitatea de a-și schimba actualul furnizor de energie electrică (40,2%) sau gaze naturale (36,4%), după ce prețurile pentru populație au fost dereglementate de la 1 ianuarie 2021, respectiv 1 iulie 2020. Citeste integral pe profit.ro - SONDAJ Portretul […]
Nuclearelectrica amână la o dată nespecificată repornirea Reactorului 2 de la Cernavodă, care ar fi trebuit să aibă loc astăzi, pentru a remedia câteva probleme punctuale, a anunțat compania, într-un comunicat. Citeste integral pe profit.ro - Nuclearelectrica nu a repornit azi reactorul 2 Cernavodă, cum era planificat. Amânare la o dată neprecizată
Un număr de 8.354 de angajați vor fi disponibilizați de la Complexurile Energetice Oltenia și Hunedoara și de la Compania Națională a Uraniului (CNU) și Societatea Națională de Închideri de Mine Valea Jiului (SNIM), din care 8.060 persoane de la cele două complexuri energetice. Aceștia ar putea beneficia de plăți compensatorii pentru o perioadă de […]
Prețurile petrolului au atins noi maxime ale ultimilor peste doi ani vineri și sunt pe cale să încheie a treia săptămână de creșteri consecutive, pe fondul așteptărilor privind revenirea cererii în SUA, Europa și China, în urma relaxării restricțiilor anti-Covid. Citeste integral pe profit.ro - Petrolul atinge noi maxime ale ultimilor peste 2 ani, pe […]
Furnizorii și producătorii de gaz din România au injectat duminică în depozite peste 180 GWh, nivel record al ultimilor 21 de luni, o parte din gazul înmagazinat provenind din import. Citeste integral pe profit.ro - Volum ridicat de gaz înmagazinat, record al ultimilor 21 de luni
Un al cincilea potențial investitor, pe lângă cei 4 prezentați deja de Profit.ro, și-a manifestat interesul pentru activul funcțional industrial al Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, aflat de aproape 8 ani în insolvență, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, potrivit unui document oficial. Citeste integral pe profit.ro - EXCLUSIV Al cincilea […]
Recomandările Agenției Internaționale pentru Energie pentru utilizarea redusă a combustibililor fosili sunt respinse de Rusia și Arabia Saudită. Citeste integral pe profit.ro - Rusia și Arabia Saudită merg înainte cu energia ieftină. Investiții pe mai departe în petrol și gaze
Executivul a aprobat în ședința de joi numirea unui nou reprezentant al statului român în Consiliul de Administrație al furnizorului și distribuitorului de gaze naturale Engie România, parte a grupului francez omonim, unul dintre cei doi giganți care domină industria locală de profil, au declarat, pentru Profit.ro, surse guvernamentale. Citeste integral pe profit.ro - EXCLUSIV […]
Singurul producător de baterii din România și Europa de Sud-Est, Prime Batteries Technology, care s-a asociat recent și cu o firmă din grupul Grampet al fraților Vasile Didilă și Gruia Stoica, țintește o finanțare de 150 milioane euro pentru a-și majora exponențial capacitatea de producție, potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Citeste integral […]
Guvernul s-a angajat față de autoritățile europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), că în cel mult un an va elabora, dezbate, adopta, trece prin Parlament și publica în Monitorul Oficial o lege de eliminare treptată, în decurs de 10 ani, a cărbunelui din sistemul energetic național. Citeste integral pe profit.ro - DOCUMENT […]
Grupul austriac OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom, va avea începând cu 1 septembrie un nou director executiv. Alfred Stern, fostul CEO al Borealis AG, companie în care recent OMV și-a majorat la 75% participația, îl va înlocui pe actualul CEO, Rainer Seele. Acesta va […]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro