Energia solara are o pondere foarte mica in productia de energie a Romaniei, fiind folosita doar experimental

1 august 2007

Energia solara are o pondere foarte mica in productia de energie a Romaniei, fiind folosita mai mult experimental, potrivit datelor furnizate Rompres de Agentia Romana pentru Conservarea Energiei (ARCE). Previziunile indica, pentru 2010, o pondere a energiei solare estimata la 7.500 tep (tone echivalent petrol), iar pentru 2015 la 17 tep, din care solar termic 7.340 tep, respectiv 16.000 tep si solar electric 160 tep, respectiv 1.000 tep.

Potentialul energetic solar al Romaniei, ce rezulta din cantitatea de energie provenita din radiatia solara, este evaluat la o valoare medie de 100 KW/metru patrat si pe an. Pentru promovarea energiei solare, Ioan Silviu Lefter, presedintele ARCE, intentioneaza sa propuna, in viitoarea sesiune parlamentara, o masura legislativa care sa prevada existenta unor facilitati fiscale si financiare pentru producatorii de energie regenerabila, similare celor existente in statele membre ale Uniunii Europene. Facilitati de acest fel constau fie in scutirea la plata TVA, fie in reducerea impozitului pe profit.

Distributia geografica a potentialului energetic solar este realizata pe cinci zone, din care zona 0, cu potential de peste 1.250 KWh/mp si an, iar zona IV cu potential sub 950 KWh/mp si an. Radiatia solara cu valori mai mari de 1.200 kWh/mp/an se inregistreaza pe o suprafata mai mare de 50 la suta din suprafata totala a tarii.

Utilizarea potentialului energetic solar se realizeaza prin sisteme solare termice pentru caldura si apa calda menajera din locuinte individuale sau instalatii centralizate de mica anvergura, insa, pentru a fi utilizate cu eficienta ridicata, aceste sisteme trebuie sa functioneze 'in regim hibrid'' cu alte sisteme termice conventionale sau neconventionale. Potentialul utilizabil in sistemele solare termice este apreciat la 1,434 milioane tep (tone echivalent petrol).

De asemenea, potentialul energetic solar poate fi utilizat si prin sisteme de conversie in energie electrica (fotovoltaice) utilizate in principal pentru alimentarea cu energie electrica a unor consumatori izolati, cu consumuri mici de energie. Potentialul exploatabil prin sisteme fotovoltaice in Romania este apreciat la 1.200 GWh/an.

In Romania, s-au realizat sisteme fotovoltaice cu puteri variate si in regim de functionare diferentiat in cadrul unor programe de cercetare-dezvoltare-demonstrare. Astfel, au fost realizate sisteme autonome pentru alimentarea unor consumatori izolati (gospodarii individuale, centre socio-culturale in Muntii Apuseni, litoralul Marii Negre, Delta Dunarii s.a.), statii de radio-telecomunicatii, instalatii de pompare a apei, iluminat public sau semnalizare trafic, inscrise ca obiective in programul de electrificare rurala.

De asemenea, au fost realizate sisteme conectate la reteaua electrica (statii-pilot fotovoltaice cu panouri mobile, sisteme integrate in imobile etc).

Sistemele solar-fotovoltaice isi gasesc utilitatea in aplicatii din zone geografice izolate sau cu posibilitati limitate de acces la reteaua electrica. in aplicatiile fotovoltaice s-au identificat mai multe tipuri de proiecte, astfel: sisteme fotovoltaice autonome pentru electrificarea rurala, cu aplicatii in Muntii Apuseni sau alte zone montane, in nordul Moldovei, parcuri naturale (ex.: Delta Dunarii); sisteme fotovoltaice conectate la reteaua de transport si distributie a energiei electrice.

Proiectele demonstrative pentru producerea de energie termica din surse solare se realizeaza cu sisteme solar-termale cu performante superioare (ex.: producerea de agent termic si apa calda menajera in gospodarii individuale), cu posibilitatea functionarii in paralel cu sistemele clasice de incalzire. Agentia Nationala a Locuintelor si-a propus ca in unele ansambluri de locuinte, in care vor fi construite 84 de apartamente, acestea sa fie alimentate cu energie neconventionala. Astfel, pentru imobilele construite in localitatea Cogealac (judetul Constanta), unde vor fi construite 20 de apartamente, va fi utilizata pentru producerea de apa calda menajera.

Potrivit Irinei Nicolau, consilier in cadrul ARCE, pentru producerea de energie electrica prin utilizarea panourilor fotovoltaice, la nivelul UE se tine seama de White Paper, care prevede, pentru 2010, 3.000 MWe (megawatt electric) . Acest nivel a fost insa depasit din 2006, cand puterea instalata a fost de 3.420 MWe, cu 50 la suta mai mare fata de 2005. Previziunile pentru 2010 sunt de peste 8.700 MWe.

Piata in 2006 a fost de 1.245 MWe lideri pe acest segment fiind Germania (1.150MWe), Spania (60MWe), Italia, Franta si Austria. in UE au fost instalate numai in 2006 1.245 MWe din care 1.238 Mwe sisteme conectate la retea si 7 Mwe sisteme autonome.

In ceea ce priveste producerea de energie termica prin utilizarea panourilor solar termice, la nivelul anului 2005 a fost produsa o cantitate de 12.087 Mwth (megawatt thermic) pentru 17,267 milioane mp. Pentru 2010 este previzionata o productie de 22.500 Mwth si 32,1 milioane mp.

In Romania, care a fost una din primele tari candidate la Uniunea Europeana care a transpus in legislatia nationala prevederile Directivei 2001/77/CE, ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie in consumul brut de energie electrica urmeaza sa ajunga la 33 la suta in anul 2010, in timp ce ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie in consumul national brut de energie urmeaza sa ajunga la 11 la suta pana in anul 2010.

ROMPRES

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro