Enel va prelua Electrica Muntenia Sud in mai-iunie

Grupul italian Enel va prelua cu drepturi depline Electrica Muntenia Sud în luna mai sau cel târziu la finele lunii iunie, iar până la 30 aprilie trebuie să plătească aproape 400 milioane de euro pentru pachetul majoritar de 51%, a declarat, miercuri, directorul tehnic al Electrica, Şerban Tudor. Enel a fost desemnat, în 2006, câştigător al procesului de privatizare a Electrica Muntenia Sud. Contractul de privatizare a fost semnat în luna iunie a anului trecut, iar tranzacţia presupune achiziţia directă de titluri şi majorarea capitalului social. Grupul italian va plăti direct statului 394,8 milioane euro pentru 51% din acţiunile Electrica Muntenia Sud şi va efectua o majorare de capital în urma căreia va deţine 67,5% din companie, prin subscrierea de noi acţiuni, în sumă de 425,2 milioane euro.
           
"În luna aprilie va avea loc Adunarea Generală a Acţionarilor şi întrunirea Consiliului de Administraţie pentru a aproba majorarea de capital de către Enel de la 51% la 67,5% din acţiunile Electrica Muntenia Sud", a spus Tudor.
          
 Potrivit acestuia, la majorarea de capital va putea participa şi Fondul Proprietatea cu 1,5 milioane de euro pentru păstrarea participaţiei de 12% din capitalul filialei de distribuţie şi furnizare a energiei.
          
 "Dacă Fondul Proprietatea nu va participa la majorarea de capital, îşi va diminua participaţia la 8%", a adăugat directorul tehnic al Electrica.
           
Guvernul a aprobat, în urmă cu o săptămână, o serie de măsuri pentru finalizarea tranzacţiei cu Enel, a anunţat premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro