Cel mai mare magazin online din Romania, eMAG, a inchiriat 2700 mp in Swan Office & Technology Park, pentru relocarea sediului central. Decizia de relocare se bazeaza pe strategia de dezvoltare eMAG, care vizeaza pe termen mediu o crestere anuala cu cel putin 50%.
"eMAG este in egala masura o companie de tehnologie si una de retail. Avem cea mai puternica echipa din Romania si simteam nevoia unui sediu care sa ne reprezinte pe deplin si in care sa ne putem dezvolta in continuare. Am ales Swan Office & Technology Park pentru ca ofera mediul de lucru la cele mai inalte standarde din acest moment. Noul sediu va contribui la atragerea si mentinerea celor mai bine pregatiti profesionisti de pe piata si va sustine dezvoltarea eMAG in viitor," a declarat Iulian Stanciu, director eMAG.
Noul sediu gazduieste 170 din cei 375 de angajati eMAG, respectiv echipele din departamentele de IT, marketing, HR, financiar, aprovizionare, vanzari si call center. În spatiul din Grant Mall, care gazduia si operatiunile centrale ale eMAG, vor functiona in continuare showroom-ul si centrul de service.
"Am decis sa amenajam mai mult decat un open-space de birouri, sa avem un spatiu cu multa personalitate si care sa stimuleze atat creativitatea si productivitatea membrilor echipei, cat si colaborarea intre departamente. Swan Office ofera cele mai bune conditii de lucru si imbina tehnologia cu spatiile verzi si cele de recreere," a declarat Irina Mincinopschi, HR manager eMAG.
Swan Office & Technology Park este cea mai recenta cladire verde livrata pe piata in 2011. Cladirea a obtinut recent calificativul "Foarte bun" in procesul de certificare BREEAM, cea mai utilizata metoda de evaluare a cladirilor din perspectiva impactului asupra mediului inconjurator.
eMAG a incheiat primul semestru din 2011 cu o cifra de afaceri de 62 milioane de euro, in crestere cu 52% fata de aceeasi perioada din 2010. Pentru a doua jumatate a acestui an, eMAG isi propune sa isi pastreze dinamica de 50% a afacerilor, ajungand pana la finalul lui 2011 la un rulaj de 150 milioane euro.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro