87 de elevi au participat în luna mai la Health Innovation Day, o sesiune de lucru interactivă organizată de Junior Achievement (JA) România și AstraZeneca pentru stimularea inovației, gândirii creative și dezvoltarea cunoștințelor privind prevenția bolilor cronice netransmisibile.
Cele 15 echipe de elevi înscrise in competiție fac parte din cadrul liceelor Colegiul Național Elena Cuza și Liceul Teoretic Jean Monnet din București, precum și de la Colegiul Național Costache Negri din Galați și Liceul Teoretic Emil Racoviță din Vaslui.
Lucrând în echipe, elevii au dezvoltat concepte creative de aplicații mobile pentru tineri și familiile lor, care să îi ajute să își dezvolte obiceiuri sănătoase cu rol în prevenția bolilor cardiovasculare sau respiratorii. Provocarea lansată a fost ca în dezvoltarea conceptelor să identifice soluții realiste, atât din punctul de vedere al problemelor de sănătate prevenite, cât și din punctul de vedere al funcționalităților și al modului de utilizare.
În conceptele de aplicații propuse, elevii au inclus un chatbot cu sfaturi pentru păstrarea stilului de viață sănătos și activ, un calculator de calorii, meniuri și workout-uri personalizate sau playlist-uri care încurajează mișcarea prin dans.
Acest tip de activitate contribuie la dezvoltarea spiritului inovator în rândul tinerilor, încurajând gândirea orientată spre soluții, rezolvarea de probleme, dar și exersarea unor abilități relevante, precum comunicarea, lucrul în echipă, creativitatea și adaptabilitatea.
Proiectul a fost foarte frumos și mă bucur că am avut ocazia să colaborez cu voluntarii AstraZeneca, deoarece ne-au ajutat enorm în dezvoltarea conceptului nostru. Experiența pe care am dobândit-o în acest proiect este una foarte importantă. – a declarat un elev participant din cadrul Colegiului Național Elena Cuza, București.
Pe parcursul activității, elevii au beneficiat de o sesiune complexă de informare și pregătire în privința factorilor de risc asociați bolilor cronice netransmisibile, susținută de doi studenți din cadrul Universităților de Medicină și Farmacie Carol Davila din București și Grigore T. Popa din Iași, care s-au alăturat în calitate de voluntari.
De asemenea, elevii au beneficiat de feedback constant și sugestii din partea a 20 de voluntari AstraZeneca, profesioniști conectați la domeniul medical.
Evenimentul face parte din ediția 2022 – 2023 a Young Health Programme, o inițiativă globală derulată de AstraZeneca care are ca scop informarea și educarea tinerilor pentru prevenirea celor mai frecvente boli cronice netransmisibile.
În România, programul include activități la clasă ce au la bază kit-ul educațional dedicat sănătății sistemelor cardiovascular și respirator, alimentației sănătoase, respectiv prevenției bolilor cronice netransmisibile, precum și activități extracurriculare menite să crească gradul de conștientizare, în rândul adolescenților, cu privire la pericolele sedentarismului și la beneficiile activității fizice zilnice asupra dezvoltării fizice și psihice a tinerilor.
Despre Junior Achievement (JA) România
Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing“ și „project based” sunt urmate anual de peste 254.000 de elevi și studenți din 1.898 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2022, organizația a urcat pentru a patra oară în Top 10 ONG-uri din lume și a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.jaromania.org
Despre AstraZeneca
AstraZeneca este o companie biofarmaceutică globală condusă de știință și inovație, centrată pe pacient.
Portofoliul AsteraZeneca este unul divers, centrat pe patru arii terapeutice: oncologie, cardio-reno-metabolic, respirator și imunologie, boli rare. Având sediul central în Cambridge, Marea Britanie, compania AstraZeneca este prezentă în peste 100 de țări, iar medicamentele sale inovatoare sunt utilizate de milioane de pacienți din întreaga lume. Mai multe informații găsiți pe www.astrazeneca.com
Despre initiativa Young Health Programme AstraZeneca
Young Health Programme (YHP) este parte din angajamentul de dezvoltare durabilă a AstraZeneca de a accelera furnizarea de asistență medicală sustenabilă și utilizarea capabilităților companiei în consolidarea sistemelor de sănătate și îmbunătățirea accesului echitabil
Pentru AstraZeneca sănătatea este o prioritate și face parte din angajamentul nostru către întreaga societate. Construim punți de legătură între YHP și angajații noștri, oferindu-le acestora oportunitatea de a contribui și a se implica în societate cu scopul de a construi un viitor în care toți oamenii au acces la soluții sustenabile în domeniul sănătății. Suntem mândri că, până la acest moment, aproape 10,000 de angajați ai AstraZeneca au fost voluntari în cadrul YHP, reflectând astfel obiectivul nostru de a fi o organizație cu un impact pozitiv în societate.
În România, YHP a fost lansat în anul 2012, și până astăzi peste 80.000 de tineri din mai mult de 730 de școli, din cadrul a peste 250 de localități au fost activ implicați în proiect , la nivel național.
Comunicat preluat de pe LivePr.ro » Elevii de liceu învață despre sănătate și prevenție la Health Innovation Day, organizată de Junior Achievement și AstraZeneca
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro