Economistul sef al FMI va parasi institutia financiara internationala

6 mai 2008

Economistul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Simon Johnson, ce ocupă această poziţie de la sfârşitul lunii martie 2007, a anunţat că va părăsi instituţia financiară internaţională, informează Reuters. Chestionat de AFP, FMI nu a putut preciza, luni seară, dacă plecarea lui Johnson are legătură cu planul iniţiat în martie 2008 privind reducerea personalului salarial al instituţiei financiare, afectată de criză.

"Am decis să părăsesc FMI pentru a-mi consacra timpul educaţiei şi cercetării", a explicat Johnson, de naţionalitate americană şi britanică, care i-a urmat în martie 2007 lui Raghuram Rajan, fostul economist şef al FMI.

Începând de la data de 1 septembrie, Johnson se va reintegra în cadrul Massachusetts institute of technology (MIT), unde activa ca profesor atunci când a fost ales pentru a conduce finanţele FMI.

"Nu este o decizie uşor de luat şi sunt trist să părăsesc Fondul", a adăugat Johnson, care părăseşte instituţia exact în momentul în care economia mondială trece printr-o criză gravă.

Succesorul său va fi selectionat din rândul angajaţilor FMI, a precizat instituţia din Washington, într-un comunicat.

Anunţul lui Johnson intervine la doar o săptămâna după ce FMI a precizat că unul din cinci angajaţi ai Fondului ar putea părăsi instituţia. Aproximativ 591 angajaţi dintr-un total de 2.900 vor să beneficieze de oferta de concediere voluntară, decisă de FMI pentru a reduce deficitele acumulate.

Johnson este titular al uni doctorat în economie obţinut la MIT şi deţine mai multe diplome de la universităţile din Manchester şi Oxford. Acesta a fost profesor la universităţile Harvard şi Duke, ocupând între 2004 şi 2006 funcţia de director adjunct al departamentului de cercetare al FMI.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro