Economia de piata are rezultate bune atunci cand entitatile care o compun se organizeaza singure, iar implicarea statului este redusa si exista un cadru legislativ favorabil, care sa permita dezvoltarea spiritului antreprenorial, a declarat joi la Bucuresti Karl Jurgen Wilbert, directorul general al Camerei Mestesugarilor din Koblenz, consul onorific al Bulgariei in Landul Renania-Palatinat. 'Problemele clasei de mijloc din tarile sud-est-europene sunt, in fond, asemanatoare. Domeniul mestesugaresc a castigat in ultimii ani prestigiu in tarile balcanice. Organizatiile mestesugaresti, ale clasei de mijloc, s-au intarit si stabilizat, atat ca structuri, cat si ca rol de reprezentare a intereselor, dar mai ales ca partener al sferei politice. Domeniul mestesugaresc este o componenta importanta, flexibila si de viitor a economiei nationale. Acest lucru deja se produce in proportii diferite in tarile balcanice' a precizat Karl Jurgen Wilbert, la o conferinta organizata de Uniunea Nationala a Cooperatiei Mestesugaresti-UCECOM.
La randul sau, presedinte UCECOM, Teodor Dragan, a apreciat ca trebuie instituit un flux informational eficient, lipsit de ierarhizari formale, care sa ofere posibilitatea evaluarii corecte a resurselor umane si materiale, dar si prioritatile generale sau specifice stabilite.
Biroul Balcanic al Clasei de Mijloc, prin transferul de know-how, a contribuit la dezvoltarea calificarii profesionale din tarile balcanice, care, de altfel, doresc continuarea colaborarii in cadrul Biroului Balcanic. In acest context, s-a propus constituirea, in interiorul Biroului Balcanic, a unei banci de date unitare pentru domeniul pregatirii profesionale, care sa contina informatii despre parteneri, proiecte pilot, masuri si decizii noi.
Landul Renania-Palatinat si colaborarea cu Europa de Sud-Est vor ramane un punct central al cooperarii. In acelasi timp, in tarile balcanice, sfera politica trebuie sa asigure si financiar viitorul Biroului Balcanic, in special dupa momentul incetarii finantarii germane.
Conform Legii mestesugurilor, in Germania, fiecare mestesugar este obligat sa se inregistreze in Registrul mestesugarilor, devenind astfel membru al camerei mestesugarilor in a carei circumscriptie isi desfasoara activitatea. Interesele mestesugarilor din diverse branse sunt reprezentate si prin intermediul asociatiilor profesionale, breslelor, in cazul carora insa nu exista pentru mestesugari obligativitatea de a deveni membrii.
Camera Mestesugarilor din Koblenz este una din cele 55 de Camere ale Mestesugarilor la nivel federal si isi are circumscriptia in nordul landului Renania-Palatinat, avand ca membrii 17.500 intreprinderi mestesugaresti in care lucreaza 200.000 angajati. In fiecare an Camera Mestesugarilor din Koblenz pregateste 11.000 de ucenici.
Toate proiectele de parteneriat ale Camerei Mestesugarilor din Koblenz au ca obiective mari imbunatatirea autoadministrarii in domeniul mestesugurilor, prin sprijinirea organizatiilor neguvernamentale care reprezinta mestesugurile si clasa de mijloc, cat si acordarea de consultanta pentru elaborarea unui cadru legislativ adecvat, dar si adaptarea produselor si serviciilor la cerintele pietei internationale, prin participarea la targuri.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro