Economia americană duduie | Analiză statement FED și rata șomajului | Euforie și pe bursele europene

Seminar Bucuresti


Înscrieri curs 25 & 26 februarie, București.
Cel mai important eveniment al săptămânii trecute, pe 1 februarie, a fost reuniunea FED care a ridicat dobânzile cu 0.25%
Dobânzile s-au ridicat mai puțin decât era așteptat, deci o veste bună. Se discută deja că inflația a început să scadă, dar asta nu înseamnă că prețurile o să scadă. Activitatea economică este îngreunată de dobânzile mari care persistă și influențează finanțarea. Dobânzile sunt 4.75%, dar mulți nu știu ce să facă cu banii. Știrea creșterii cu 0.25% a fost ca o mană cerească și bursele s-au dus sus săptămâna trecută. Din statement-ul FED a dispărut menționarea războiului din Ucraina ca principală cauză a inflației. Inflația va fi atent urmărită de FED, dar nu mai are niște motive clare. Dobânzile la 10 ani, după reuniunea FED-ului de miercuri, au scăzut spectaculos la 3.30, dar și-au revenit repede la 3.68. Inflația, după ce crește spectaculos, are și perioade în care diminuează galopul. În ianuarie anul trecut, Powell a spus că este puțină inflație, dar că este tranzitorie. Atunci a dus dobânzile la 0.50%. FED a fost nevoită să ducă dobânzile în 2022 de la 0.5% la 4.75% acum, după ultima ridicare cu 0.25%. Inflația care a explodat a fost pusă pe seama războiului din Ucraina și prețul petrolului s-a dus la 140 USD barilul. Vom avea o inflație mai mică în februarie și martie față de anul trecut. Chiar dacă Powell va mai ridica dobânzile, economia americană duduie. Cum putem să avem cel mai jos șomaj din 1965 încoace și o inflație atât de mare?! Powell a spus că speră ca șomajul să crească, dar datele pe ianuarie au fost o surpriză. Economia americană a creat 570.000 de noi locuri de muncă într-o lună. Rata șomajului s-a dus la minimul din 1969 - doar atunci a mai fost 3.4%. Șomajul din 1969 atât de scăzut nu se petrecea într-o perioadă de glorie a economiei americane. Există cheltuieli pe care bugetul federal le are trimițând armament în Ucraina, dar suntem într-o perioadă în care economia duduie. Cum am putea avea recesiune când există creștere a PIB-ului?! Creșterea economică din ultimul trimestru este spectaculoasă
▶️▶️▶️▶️▶️Vă puteți abona pe www.celindra.ro și, pe lângă tranzacțiile pe care le puteți urmări real-time, vom putea să și dialogăm.
Cine nu ia nicio decizie, riscă mai mult decât cei care decid chiar și greșit.
▶️▶️▶️▶️▶️https://www.youtube.com/watch?v=HLeWqvNApT8

Mă puteți găsi și aici:
Facebook https://www.facebook.com/cristian.sima.315/
Instagram https://www.instagram.com/cristiansima2021/
Linkedin: https://www.linkedin.com/in/cristian-sima-075b394a/
Iar restul de videos pe canalul meu de YouTube unde postez cel puțin săptămânal.
https://www.youtube.com/channel/UCWgk...
Comandă cele două volume "Marea spovedanie a brokerului fugar" - despre momentul WBS, cât și despre alte subiecte economice și social-culturale.
▶️▶️▶️▶️▶️ Urmăriți și video-ul despre buyback

#trends #stocks #investing #apple #tesla #uipath


Video - Economia americană duduie | Analiză statement FED și rata șomajului | Euforie și pe bursele europene


Sursa: Cristian Sima Feed your Greed

 

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro