Dupa Ford, potopul! Compania vrea sa-i aduca in Romania pe furnizorii celorlalte fabrici din Europa

3 septembrie 2008

Ford Europe a invitat miercuri la fabrica din Craiova 40 din cei mai importanţi furnizori din industria auto pentru a reprezenta planurile de dezvoltare ale fabricii, a spus marţi preşedintele Ford Europe, John Fleming, care a menţionat că aceştia ar putea folosi parteneri români pe piaţa locală. "Vrem să încurajăm furnizorii noştrii în a deschide centre de operaţiuni în România, fie folosind furnizori români ca parteneri, fie deschizând reprezentanţe proprii pentru susţinerea producţiei noastre de la Craiova", a spus John Fleming.

Preşedintele Ford Europa a subliniat că în cadrul prezentărilor de la Craiova nu vor fi anunţate investiţii suplimentare sau detalii privind angajamentele Ford.

Majoritatea companiilor invitate sunt deja furnizori pentru celelalte şapte fabrici de asamblare de autovehicule ale companiei Ford Europa din Belgia, Germania, Marea Britanie, Rusia, Spania şi Turcia. De asemenea, au fost invitate şi câteva companii româneşti care în prezent nu au parteneriat cu Ford.

Vicepreşedintele pentru achiziţii Ford Europa, Birgit Behrendt, a precizat că furnizorilor invitaţi li se vor oferi detalii legate de oprtunităţile locale de afaceri, de la identificarea companiilor româneşti capabile de a livra bunuri şi servicii, până la oportunităţile existente pentru deschiderea unor operaţiuni în România.

Behrendt a mai spus că două treimi din cheltuielile Ford Europe sunt făcute cu furnizorii de subansamble şi componente.

John Fleming a precizat că, din 2012, Ford intenţionează să producă la Craiova un motor de capacitate mică cu o emisie redusă de bioxid de carbon.

La începutul acestui an, Ford Europa a anunţat că va produce la Craiova vehiculul comercial Ford Transit Connect începând cu mijlocul anului viitor, urmând ca din 2010 să intre pe linia de producţie un nou model din clasa mică, care se va fabrica doar la Craiova.

Ford Motor Company a preluat în martie 2008 uzina Automobile Craiova, la care s-a angajat să investească 675 milioane euro.

Compania americană estimează că va produce anual, în 2012, 300.000 autovehicule şi tot atâtea motoare.

La finalul lui iulie, Ford Europe a anunţat înfiinţarea în România a unei Companii Naţionale de Vânzări, care va prelua din august 2010 întreaga responsabilitate a activităţilor de marketing, vânzări şi servicii pentru autovehiculele Ford.

Din 2012, Ford se aşteaptă la cheltuieli de aproximativ un miliard de euro pe an în România pentru susţinerea activităţilor de la fabrica din Craiova. Numărul de locuri de muncă va creşte între timp de aproape două ori, de la 3.900 în prezent la 7.000.

Ford Europa răspunde de producerea, vânzarea şi operaţiunile de service pentru autovehiculele Ford pe 51 de pieţe inclusiv Rusia şi Turcia. 

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro