Economie

După anunțul Profit.ro privind amânarea redeschiderii restaurantelor, patronatele din turism se revoltă și amenință că vor acționa Guvernul în instanță pentru subminarea economiei

Patronatele din turism amenință că vor da Guvernul în judecată pentru „subminarea economiei naționale” dacă nu va permite redeschiderea restaurantelor din hoteluri pe 15 iunie, dată începând cu care peste 500.000 de români și-au achiziționat deja servicii de cazare în țară, cu mese incluse, care însă – potrivit organizației – nu pot fi prestate în aceste condiții. Chiar și o întârziere cu două săptămâni a deschiderii restaurantelor din hoteluri pune România în mare dezavantaj competitiv față de alte țări din zonă, care au ridicat deja aceste restricții și, în același timp, aruncă în faliment mai mult de două treimi dintre hotelurile din țară, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Citeste integral pe profit.ro – După anunțul Profit.ro privind amânarea redeschiderii restaurantelor, patronatele din turism se revoltă și amenință că vor acționa Guvernul în instanță pentru subminarea economiei

Alte articole

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe BaniSiAfaceri

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.