Serviciul de televiziune digitala Dolce furnizat de RomTelecom a atins 200.000 de abonati in cinci luni de la lansare, la finele lunii noiembrie 2006, a anuntat, joi, compania de telecomunicatii. "Zilnic, peste 1.300 de persoane se aboneaza la Dolce", potrivit unui comunicat al RomTelecom. Fata de sfarsitul lunii ianuarie, cand Dolce avea peste 60.000 de clienti, numarul abonatilor a crescut mai mult de trei ori.
Serviciul de televiziune digitala Dolce a fost lansat in urma unei investitii de 15 milioane de euro, potrivit datelor Romtelecom.
Pe piata locala a televiziunii prin satelit (DTH - Direct To Home) activeaza companiile RCS&RDS, cu serviciul DigiTV (lansat in decembrie 2004), Digital Cable System (serviciul Max TV, disponibil din iunie 2005), DTH Television Group (serviciul Boom TV, lansat aprilie 2006) si Focus Sat Romania, care a intrat pe acest segment de piata in noiembrie 2004.
La finele lunii martie, potrivit datelor companiilor, UPC Romania avea 75.000 de abonati, RCS&RDS - 510.000 clienti si Digital Cable Systems - 75.000 de utilizatori. Potrivit ultimelor date disponibile, serviciul BoomTV numara sub 55.000 de clienti la sfarsitul anului 2006.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro