DOCUMENTE 16 paturi cu oxigen din secția medicală a Spitalului Colțea stau nefolosite. DSP București spune că dosarul depus e incomplet

16 octombrie 2021

În secția de ATI COVID a Spitalului Colțea sunt internați în acest moment 10 pacienți, cu doi peste capacitatea COVID pe care o are unitatea sanitară, iar pacienții continuă să vină. În tot acest timp în care medicii nu știu cum să găseasă cele mai bune soluții astfel încât toți pacienții să poată fi tratați, pe secția medicală a spitalului, situată la etajul 2, 16 paturi cu oxigen în care ar putea fi tratați pacienții după ce au ieșit din ATI COVID și a căror stare nu permite externarea stau nefolosite. Conducerea spitalului a trimis un dosar cu documente către DSP București în vederea deschiderii acestor paturi pentru pacienți încă de acum zece zile. Prin acest dosar, medicii din spital au cerut modificarea structurii funcționale și organizatorice a Secției medicină internă/compartiment de cardiologie.

Citeste integral pe profit.ro - DOCUMENTE 16 paturi cu oxigen din secția medicală a Spitalului Colțea stau nefolosite. DSP București spune că dosarul depus e incomplet

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro