Cercetatorii au decis: divortul afecteaza si mediul inconjurator! Mai precis durerea si decizia de a pleca afecteaza nu numai familia ci si mediul in care traiesti, prin simplul fapt ca iti creezi un nou habitat! S-a constat ca divorţul are un impact negativ asupra mediului, potrivit unui studiu realizat în Statele Unite publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences. "În general, după un divorţ, unul dintre cei doi foşti soţi se mută şi îşi întemeiază un nou cămin, fapt care duce la extinderea zonelor şi creşterea numărului de echipamente destinate locuinţelor", spun autorii acestui studiu, cercetătorii de la Universitatea de stat din Michigan.
Rata mare a divorţurilor "conduce la creşterea numărului de locuinţe", iar acest lucru duce la un consum mai mare de energie, au spus cercetătorii.
În Statele Unite, numărul locuinţelor ocupate de persoane divorţate a crescut de la 5%, în 1970, la 15%, în 2000, o progresie fiind constatată şi în China, unde divorţul nu este atât de frecvent, spun autorii studiului.
În 2005, consumul individual de apă şi electricitate în rândul persoanelor divorţate a fost mai mare cu 56% faţă de cel înregistrat în rândul persoanelor căsătorite. Persoanele divorţate au consumate cu 61% mai multe resurse energetice pe persoană faţă de perioada în care acestea erau căsătorite.
"În Statele Unite, ar fi putut fi economisiţi peste 73 de miliarde de kilowaţi/oră de electricitate şi 2.373 de miliarde de litri de apă", consideră cercetătorii.
"Prin extindere, din cauza unui consum individual mai mare, o persoană divorţată generează mai multe deşeuri (solide, lichide, gazoase, precum gazele cu efect de seră), care contribuie la modificarea mediului la nivel mondial, prin încălzirea globală şi pierderea biodiversităţii", mai spun autorii acestui studiu, care au monitorizat 3.283 de locuinţe americane în perioada 2001 - 2005.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro