Poliţele RCA şi CASCO se scumpesc, din nou, de anul viitor, cu până la 40%. Iar majorarea poliţelor depinde de maşină şi de şofer. De exemplu, scumpirea va ţine cont dacă şoferul este femeie sau bărbat, bărbaţii plătind mai mult. Asiguratorii au anunţat că vor mări tarifele la poliţele auto. De vină, spun ei, sunt drumurile proaste, numărul mare de accidente, dar şi mâna de lucru scumpă, pentru repararea autoturismelor. Cel mai mult se va scumpi poliţa de răspundere civilă obligatorie. Pentru acest tip de asigurare, românii vor plăti cu 40% mai mult decât în prezent. Astfel, RCA pentru o Dacia Logan va creşte, în medie, cu 150 de lei. Pentru o maşină Skoda Octavia, Volkswagen Passat, Honda Accord sau Peugeot 407, poliţa RCA va fi mai scumpă cu aproape 270 de lei. Pentru maşinile mai puternice şi mai scumpe, tariful creşte cu 310 lei.
Asigurările facultative de tip CASCO se vor scumpi cu 20 la sută. Asta după ce şi în 2008 asigurările au fost mai scumpe cu 15 la sută. De exemplu, pentru o maşină de 16.000 de euro cu un motor de 1600 de centimetri cubi, pe benzină, asigurarea va fi, în medie, cu 170 de euro mai scumpă. Anual asiguratul va plăti echivalentul a 970 de euro. Poliţa CASCO pentru un autoturism Diesel de 20.000 de euro, cu motor de doi litri, va costa 1200 de euro anual, faţă de o mie în prezent.
Pentru acelaşi tip de maşini, valoarea poliţei diferă de la un şofer la altul. Cei care au multe daune vor plăti asigurări mai mari. Iar clienţii fără accidente vor plăti mai puţin. Firmele de asigurări îi taxează mai mult pe bărbaţi decât pe femei, pentru că, arată studiile, sunt mai impulsivi în trafic, în timp ce femeile sunt mai prudente. Mai mult vor plăti şi cei care au carnet de mai puţin de 5 ani.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro