DHL International Romania a finalizat achizitia companiei Cargus

3 decembrie 2008

DHL International Romania a finalizat ultima etapă din procesul de achiziţie a companiei Cargus, iniţiat în aprilie anul acesta, parte din strategia DHL de a rămâne primul jucător pe piaţa locală de curierat expres, a anunţat miercuri compania. Potrivit celor două părţi, procesul de achiziţie a trecut prin mai multe etape, compania Cargus fiind obiectul unor proceduri legale şi fiscale riguroase. În prezent, toate părţile implicate (DHL, Cargus, Consiliul Concurenţei, firma de avocatura McGregor & Partners şi compania de consultanţă în management Byron Associates) confirmă că tranzacţia a fost finalizată.

"Această achiziţie reprezintă cea mai mare tranzacţie pe piaţa internă de curierat care va permite atât DHL, cât şi Cargus să câştige cota de piaţă şi să-şi îmbunătăţească serviciile, prin intermediul celei mai mari reţele pentru curierat intern si internaţional", a declarat Gian Sharp, Managing Director al DHL International Romania.

La rândul său Augustin Pleşea, fostul preşedinte al Cargus a declarat că "achiziţia reprezintă un succes şi va duce compania Cargus pe poziţia de lider de piaţă pe segmentul de curierat intern". Negocierile dintre cele două companii au început în 2006, când DHL a abordat pentru prima dată Cargus, începând astfel acest parteneriat pe termen lung. Potrivit DHL, Cargus oferă o platformă solidă de dezvoltare pe piaţa autohtonă de curierat, care completează poziţia de lider pe care DHL o deţine pe piaţa internaţională de curierat expres.

DHL International Romania şi Cargus se vor dedica în continuare clienţilor, oferind servicii rapide, de încredere şi competitive. Conform acordului, cele două companii vor continua să opereze ca entităţi separate, păstrându-şi angajaţii, mărcile şi tipurile de servicii. Gian Sharp va conduce noua echipă comună de management, iar Augustin Pleşea îşi va păstra poziţia în echipa de management în calitate de Consilier General.

DHL este liderul global al pieţei de curierat expres şi logistică, specializat în furnizarea de soluţii inovative şi adaptate cerinţelor specifice, provenite printr-o singură sursă. DHL oferă expertiză globalã în transportul expres, transportul de marfă aerian şi maritim, transportul pe uscat, soluţii logistice contractuale, precum şi în servicii poştale internaţionale.

Reţeaua internaţională DHL leagă peste 220 de ţări şi teritorii din întreaga lume. Compania numără circa 300.000 de angajaţi. DHL este o marcă a Deutsche Post World Net. Grupul a înregistrat venituri de peste 63 miliarde euro în 2007.

Cargus este prima companie privată de curierat domestic din România. În cei 17 ani de activitate, Cargus şi-a dezvoltat cea mai extinsă reţea de curierat din România, deţinând mai mult de 90 de oficii şi centre de expedieri pe întreg teritoriul ţării. Cu o flotă de peste 600 de vehicule şi mai mult de 1700 angajaţi şi colaboratori, Cargus oferă o gamă extinsă de servicii de curierat, transport şi logistică. Cargus pune la dispoziţia clienţilor săi soluţii dedicate în funcţie de specificul şi nevoile lor, înregistrând zilnic peste 20.000 de expedieri.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro