Lichiditatea Bursei de la Sibiu (Sibex) a depăşit de aproape trei ori nivelul înregistrat vineri, ajungând la 20 milioane lei (5,68 milioane euro), după revenirea la tranzacţionare a titlurilor SIF Oltenia, investitorii încheind 11.535 de contracte la termen, într-o şedinţă cu preţuri în urcare. În şedinţa precedentă, au fost încheiate 4.300 de contracte la termen, în valoare totală de 6,8 milioane lei.
Derivatele pe activul suport al titlurilor SIF Oltenia (DESIF5) au fost cele mai căutate, cu 7.150 de contracte încheiate, urmate de cele pe acţiuni SIF Moldova (DESIF2), cu 4.099 de contracte, şi SIF Transilvania (DESIF3), cu 116 contracte. Pe cursul euro-leu au fost încheiate 77 de contracte.
Derivatele pe acţiuni SIF Oltenia (DESIF5) au fost cotate la 1,725 lei pentru scadenţa scurtă (septembrie), în creştere cu 0,09 lei, iar pentru scadenţa decembrie au câştigat 0,0688 lei, ajungând la 1,7708 lei. Pentru scadenţa martie, derivatele DESIF5 au fost cotate la 1,819 lei, în creştere cu 0,0541 lei, în vreme ce pentru scadenţa iunie s-au apreciat cu 0,06 lei, la 1,90 lei.
Derivatele DESIF2 cu scadenţa în septembrie au fost cotate la 1,68 lei/titlu, în urcare cu 0,08 lei faţă de şedinţa anterioară, în timp ce pentru decembrie s-au scumpit cu 0,0352 lei, la 1,7151 lei.
Pentru scadenţa martie 2009, investitorii văd acţiunile SIF 2 la cotaţia de 1,819 lei, cu 0,541 lei mai scumpe decât la finalul şedinţei precedente, iar pentru iunie 2009, la 1,90 lei, în creştere cu 0,06 lei.
Derivatele DESIF3 cu scadenţa în septembrie au fost cotate la 0,86 lei/titlu, în apreciere cu 0,02 lei faţă de cotaţia anterioară, iar pentru decembrie au crescut cu 0,025 lei, până la 0,8999 lei.
Moneda unică a fost cotată la 3,5315 lei pentru scadenţa septembrie, în scădere cu 0,0185 lei, în vreme ce pentru decembrie a pierdut 0,0085 lei, la 3,60 lei.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro