Cheltuielile alocate pentru sănătate pe cap de locuitor vor creşte cu 85% până în 2012, comparativ cu nivelul din 2007, pe măsură ce România îşi va alinia sistemul sanitar la cel al Uniunii Europene, iar veniturile şi consumul de servicii medicale se vor majora, potrivit unui studiu Deloitte. "Cheltuielile totale alocate sănătăţii au fost, în 2007, de circa 5,1% din PIB, aproximativ 8,2 miliarde de dolari, nivel scăzut chiar comparativ cu standardele din Europa Centrală. Cheltuielile anuale din acest domeniu vor creşte gradual, până la circa 5,4% din PIB până în 2012, în continuare sub nivelul mediu din UE, de 9,4% din PIB", se spune în studiul Deloitte.
Analiştii notează că mare parte a cheltuielilor sunt făcute, în mod oficial, prin sistemul asigurărilor obligatorii de sănătate, însă plăţile neoficiale au încă o pondere ridicată.
Piaţa de servicii medicale din România este privită ca fiind "relativ subdezvoltată", iar perspectivele de creştere sunt moderate.
"Perspectivele sunt moderate, piaţa are încă dimensiuni reduse, dar Guvernul încurajează înfiinţarea de unităţi private de sănătate", se arată în studiu.
Analiştii amintesc că România a fost unul dintre ultimele state candidate la UE care a introdus un sistem bazat pe asigurări de sănătate, acesta fiind introdus în 1998.
Deloitte consideră că perspectivele de creştere sunt ridicate, pe termen mediu, pentru sectorul de profil din Europa Centrală, având în vedere decalajul faţă de statele din zona euro. Astfel, în timp ce în ţările care au adoptat moneda europeană cheltuielile pentru sănătate reprezentau, în urmă cu doi ani, 9,4% din PIB, în Europa Centrală ponderea era de 6%.
Cheia dezvoltării sistemelor de sănătate o reprezintă parteneriatele publice-private, în cadrul cărora furnizorii privaţi de astfel de servicii să poată primi contravaloarea serviciilor prestate din fonduile naţionale de asigurări de sănătate, se mai arată în studiu.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro