Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a adoptat marți noul proiect legislativ al senatorului Daniel Zamfir, prin care este permis consumatorilor datornici să își vândă bunul luat în leasing deși nu sunt proprietari, cu scopul stingerii creditului. După ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un proiect depus anterior de senator, acesta a inițiat din nou proiectul care reglementează leasing-ul, dar a renunțat la prevederile care elimină caracterul de titlu executoriu al contractelor în cazul persoanelor fizice, precum și la limitarea penalităților în cazul rezilierii contractului de leasing.
DECIZIE Proiectul senatorului Zamfir privind leasing-ul, adoptat din nou de Parlament: Datornicii își vor putea vinde singuri bunul luat în leasing, pentru a stinge creditul

