De la 30% şi până la aproape 80% dintre elevii de la cele mai cunoscute şcoli private din Bucureşti au medii peste 9 la Evaluarea Naţională, iar în unele şcoli particulare nu există nicio medie sub 7. Profesor: „Obiectivul nostru principal este ca fiecare elev să îşi atingă potenţialul său maxim, cu resursele pe care le are“

13 iulie 2024

Evaluarea Naţională este pri­mul examen important din viaţa elevilor, pentru care cei mai mulţi se pregătesc încă din clasele mici. Din dorinţa de a obţine o notă cât mai bună la acest examen, precum şi din alte considerente, unii părinţi aleg pentru copiii lor şcoli private şi meditaţii făcute în particular. De multe ori, însă, cele două merg şi în paralel.

Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar".
Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "De la 30% şi până la aproape 80% dintre elevii de la cele mai cunoscute şcoli private din Bucureşti au medii peste 9 la Evaluarea Naţională, iar în unele şcoli particulare nu există nicio medie sub 7. Profesor: „Obiectivul nostru principal este ca fiecare elev să îşi atingă potenţialul său maxim, cu resursele pe care le are“".

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro