Meciurile de la Campionatul European de Fotbal sunt unele dintre cele mai importante dueluri de pe continentul nostru la nivel de echipe nationale. Grupele sunt echilibrate, stadioanele sunt spectaculoase, iar organizatorii acestei competitii au facut tot posibilul pentru a oferi tuturor participantilor cele mai bune conditii.
Echipa gazda, Franta, este in cautarea uni nou titlu european, dupa cel cucerit in anul 2000. Desi in ultimul timp au aparut numeroase informatii contradictorii din lotul francezilor, la ora primului meci acestea se vor fi disipat deja. Romania va da piept cu puternica echipa a Frantei si va incerca sa isi concretizeze cat mai bine sansele la acest turneu final.
Acest Campionat European de Fotbal vine pe fondul unor tensiuni tot mai mari legate de siguranta jucatorilor si spectatorilor prezenti in Franta. Masurile vor fi drastice, iar organizatorii vor sa se asigure ca nimic nu va strica sarbatoarea fotbalului din aceasta vara, nici macar iminentele amenintari teroriste.
Echipe favorite si outsideri la Campionatul European de Fotbal 2016
Asa cum se intampla mereu la astfel de competitii majore, formatiile favorite vor sa isi respecte blazonul si sa se incununeze cu laurii castigarii acestor intreceri de anvergura. Numeroase analize meciuri arata clar, inca de la inceput, faptul ca pot aparea si surprize destul de mari, inca din faza grupelor. Desi in grupa noastra Albania este vazuta ca un outsider clar, lucrurile nu vor sta chiar asa la ora meciului.
Albanezii au jucatori importanti inclusiv in marile campionate ale lumii si vin cu orgoliul debutantilor la un Campionat European de Fotbal. Asadar, in grupa A, Franta va avea viata grea inclusiv in primul meci al competitiei, cel in care va intalni Romania. Se pare ca echipa Frantei nu il va avea in lot pe Karim Benzema, jucatorul lui Real Madrid. In urma acuzatiilor de santaj care i-au fost aduse, acesta a fost anuntat ca nu va face parte din nationala tarii sale la turneul final din lunile iunie-iulie.
In grupa B, Rusia vine cu o atitudine revigorata data de noul antrenor Leonid Slutki. El a preluat conducerea echipei in timpul calificarilor si a reusit sa o aduca pana la turneul final al Campionatului European de Fotbal 2016. Ca intotdeauna, Anglia este favorita, insa de la teorie pana la practica e drum lung, iar dezamagirile din trecut ale acestei formatii sunt numeroase. Slovacii si galezii sunt vazuti ca outsideri in aceasta grupa, insa surprizele nu sunt excluse din partea lor. Galezii se bazeaza destul de mult pe contributia starului lui Real Madrid, Gareth Bale, dar si pe Williams si Ramsey, iar slovacii au experienta destul de mare ca sa poata pune probleme oricarei echipe.
Nu exista competitie majora fara Germania, iar, in ultimul timp, acolo unde e Germania e si Polonia. Cele doua formatii se vor intalni din nou, toate duelurile dintre ele fiind in trecut unele tensionate. Spectacolul e garantat, caci campioana mondiala va avea in fata un jucator precum Robert Lewandowski. El si colegii lui de echipa vor sa arate la Campionatul European de Fotbal ca formeaza un grup puternic ce poate accede pana in fazele eliminatorii ale acestei editii a turneului final desfasurat in Franta.
E de urmarit si evolutia Irlandei de Nord, formatie cotata cu ultima sansa in grupa C. Formatia Spaniei nu pare a trece prin cea mai buna forma a ei din ultimii ani, iar Vicente del Bosque incearca sa readuca gloria echipei sale si sa reinvie celebra tiki-taka, adusa la perfectiune de generatia apus a Barcelonei, reprezentata in trecut de Xavi si Iniesta.
Nu trebuie ratate meciurile ibericilor cu cele trei formati puternice din grupa lor – Cehia, Turcia si Croatia. Duelurile dintr-o asemenea grupa merita vazute si de aceea, genereaza si foarte multe pariuri din partea celor impatimiti de acest fenomen. O platforma revolutionara de scoruri live, statistici detalite si ponturi unice, se pregateste sa dea lovitura la Euro 2016, ajutandu-i pe pariori sa castige, in mod absolut gratuit. Soccerkeep.com este probabil cel mai bun site de specialitate, fiind recunoscut pentru eficienta sa in randul comunitatii pariorilor din Romania.
Campioana mondiala, Germania, are ambitia de a se impune si la campionatul european din Franta, mai ales ca acesta are un nou format si inaugureaza o noua etapa in istoria competitiei. Desi vor intalni echipe greu de depasit, asa cum sunt Polonia, Ucraina si Irlanda de Nord, nemtii nu vor sa plece de la Campionatul European cu mainile goale si, cu siguranta, tintesc titlul continental.
Irlanda de Nord a fost o surpriza a preliminariilor si poate reprezenta o surpriza placuta si la Euro 2016. O competitie de fotbal la cel mai inalt nivel poate scoate in evidenta, cu siguranta, un jucator precum Kyle Lafferty. Forta grupului este cea care conteaza in cazul unor formatii de acest tip. Acelasi lucru este valabil in cazul Poloniei si Ucrainei, celelalte echipe din grupa Germaniei.
Desi vedeta Lewandowski are un cuvant greu de spus in formatia poloneza, acesta este doar varful icebergului, caci jos este munca tuturor colegilor sai. Polonia si Ucraina sunt doua formatii de angajament fizic, care se pot lupta, cel putin in acesta privinta, de la egal la egal cu Germania.
Va fi oare Campionatul European de Fotbal din Franta ocazia ideala pe care belgienii sa o foloseasca, in sfarsit, pentru a ajunge in topul celor mai bune echipe nationale de pe continent? Este o intrebare care sta pe buzele tuturor microbistilor. Formatia din care ies in evidenta de Bruyne, Kompany si Hazard are tot ce-i trebuie pentru a reusi performante mari de aceasta data.
Experienta acumulata, valoarea individuala a jucatorilor exponentiali si forta grupului sunt argumente forte in favoarea Belgiei. Chiar daca Hazard, cel pe care Mourinho il compara candva cu Messi, nu este in cea mai buna forma, resursele de care aceasta echipa dispune ne fac sa credem ca ascensiunea ei din ultimii ani nu a fost tocmai o mare surpriza, ci totul a venit firesc.
Cu ei in grupa sunt italienii, irlandezii si suedezii. Putem doar sa ne imaginam ca vor iesi scantei din confruntari precum Belgia-Italia sau Belgia-Suedia. Cine il poate opri oare pe Ibrahimovici sa isi duca echipa cat mai departe in competitie? Apararea de fier a Italiei, talentul belgienilor? E greu de anticipat ce se va intampla in aceasta adevarata “grupa a mortii”. Intr-o astfel de grupa am fost si noi in 2000, atunci cand am reusit chiar sa ne calificam in fazele eliminatorii dupa ce am jucat impotriva Germaniei, Portugaliei si Angliei. Asa ca, in “grupa mortii” totul este posibil.
Nu trebuie sa ii uitam pe portughezi, o eterna dezmagire a turneelor finale. Chiar si atunci cand au ajuns in finala, in 2004, ei au dezamagit. Acum, la Campionatul European de Fotbal, editia 2016, Ronaldo promite sa faca uitat trecutul si sa arate ca nu degeaba este considerat cel mai bun jucator al lumii de catre unii. Austria, Ungaria si Islanda par incapabile sa reziste iuresului plin de talente al Portugaliei, dar ramane de vazut cat de mult se vor concretiza sperantele fanilor portughezi.
