Auto & Transporturi

Dacia, singura marcă de volum din Franța cu creștere, în aprilie. Spring, pe locul al doilea la electrice

Vânzările de autoturisme noi din Franța au continuat să scadă, în a patra lună a acestui an, din cauza crizei de semiconductori care a adus numeroase închideri ale producției, atât pentru producătorii francezi, cât și pentru cei din alte țări. După patru luni, piața franceză de automobile are o scădere de 18,6% față de anul trecut, în condițiile în care acesta era deja pe minus față de 2019.

Citeste integral pe profit.ro – Dacia, singura marcă de volum din Franța cu creștere, în aprilie. Spring, pe locul al doilea la electrice

Alte articole

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe BaniSiAfaceri

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.