Trenduri si statistici

Dacia nu scade preturile, inca!

Constructorul de autoturisme Dacia nu va scădea preţurile de vânzare la autovehiculele produse în perioada următoare, a declarat vineri, în cadul unei conferinţe, directorul comercial al companiei, Jacques Daniel, precizând că preţurile au rămas aceleaşi din septembrie 2006.

"Nu am modificat preţurile din septembrie 2006. Dacia face eforturi pentru păstrarea preţurilor. Noi nu ne înscriem într-o strategie de scădere a preţurilor, acest lucru îl fac importatorii", a spus Jacques Daniel. Acesta a comentat că o eventuală mărire a preţurilor de comercializare a modelelor Dacia ar fi o "sinucidere".

De asemenea, el a mai spus că în momentul de faţă Dacia lucrează la motorizări mai mici cu emisii reduse, şi a adăugat că în câteva luni vor fi lansate două noi variante ale modelului Sandero cu motorizări de 1.2 şi 1.5.

Jacques Daniel a mai declarat că în momentul de faţă Dacia se situează sub cota de piaţă impusă (30%) cu puţin peste 28%, iar unul dintre principalele obiective este recuperarea acestui decalaj.

Directorul comercial al Dacia a precizat că în privinţa pieţelor externe Dacia se va orienta către întărirea poziţiei pe aceste pieţe.

Alte articole

Video

Care-i treaba cu CISS? Merită banii sau e doar marketing?

22 octombrie 2026

#hp #CISS #printer Imprimanta o găsești aici: https://www.hp.com/ro-ro/printers/smart-tank.html?jumpid=sv_ro_mu_mk_ot_cm019766_co_ot_pr&utm_source=social_video&utm_medium=multiple&utm_campaign=roq4smarttank Magazinul nostru de gadget-uri – https://gb.ro/ Pasionat de sport? – https://winwin.fit/ URMĂREȘTE-NE ȘI AICI: Facebook: https://www.facebook.com/Cavaleria.ro/…

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe BaniSiAfaceri

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.