Cushman & Wakefield Echinox: Crane ChemPharma & Energy închiriază 3.000 metri pătrați spații de producție în Industra Park Arad dezvoltat de Oresa Industra

9 iulie 2024

București, iulie 2024: Producătorul american Crane ChemPharma & Energy a închiriat 3.000 metri pătrați spații de producție în Industra Park Arad dezvoltat de Oresa Industra. Prin această tranzacție intermediată de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, Crane ChemPharma & Energy își consolidează capacitatea de producție din regiune.

Înființată în 1855, compania Crane livrează soluții inovatoare și bazate pe înaltă tehnologie pentru o gamă largă de industrii, printre care aerospațială și de apărare.
Ștefan Surcel, Head of Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox: "Companiile de producție au fost foarte active pe piața închirierilor de spații industriale și de logistică în ultimii trei ani, iar dezvoltatorii sunt foarte dornici să construiască parcuri moderne pentru a răspunde acestei cereri, care vine atât din partea jucătorilor internaționali, cât și a celor autohtoni. Industra Park Arad, cel mai nou parc industrial din oraș, îndeplinește toate cerințele clintului Crane ChemPharma, companie care are ca țintă principală fabricare de produse cu grad ridicat de inovare și tehnologizare”.

Industrial Park Arad, o locație premium din Arad, are o suprafață de 33.000 de metri pătrați și urmează să fie livrat în acest an și se află în portofoliul Oresa Industra, divizia de real-estate a family office-ului Oresa.
Oresa Industra este un jucător activ pe piața spațiilor logistice și industriale cu un portfolio total de spații logistice și industriale de aproximativ 77.000 metri pătrați și cu proiecte aflate în diverse stadii de dezvoltare cu o suprafață de circa 65.000 metri pătrați.
Loredana Brehuescu, Investment & Leasing Manager Oresa Industra: “Proiectul de la Arad este cel mai mare parc industrial dezvoltat în oraș în ultimii 16 ani, fiind rezultatul unei re-conversii de succes a unei foste galerii comerciale într-un spatiu modern care răspunde tuturor cerintelor și normelor de pe piața industrială și de logistică. În prezent parcul are un grad de ocupare de 40% și acomodează chiriași atât din sectorul industrial și logistic, cât și cel comercial. Arad este al doilea cel mai mare hub logistic din regiunea de Vest având în vedere stocul de astfel de spații, stoc care este închiriat aproape în totalitate, ceea ce arată interesul companiilor pentru acest oraș.”
Oresa Industra este principalul jucător de pe piața industrială și de logistică si din Iași, după ce anul trecut a livrat 10.000 metri pătrați de astfel de spații logistice clasa A în cadrul Industra Park Iași, parc care a ajuns la o suprafață total închiriabilă de 35.000 de metri pătrați. Spațiile din cadrul parcului din Iași sunt închiriate în proporție de 100%, printre chiriași numărându-se companii precum LEAR Coorporation, Tester, Ropharma, Antalis sau Side Grup.
Grupul Oresa este o companie de investitii controlată de o familie din Suedia, active în Europa Centrală și de Est din 1995 și cu o prezență activă în România.
Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesioniști și colaboratori, ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com.


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro