Cursuri estivale online in managementul proiectelor europene

23 iunie 2008

Eurolink-House of Europe va organiza, timp de patru luni, în perioada estivală, cea de a şasea serie de cursuri online pentru atestarea competenţelor în domeniul gestionării proiectelor realizate cu Fonduri UE, se arată într-un comunicat remis Rompres.
După primele cinci serii de cursuri la distanţă, peste 125 de cursanţi au obţinut atestatele. Cursul se organizează printr-un parteneriat între Eurolink-House of Europe şi Universitatea Româna de Ştiinţe şi Arte 'Gheorghe Cristea'.

 

Cursul parcurge opt module distincte, inserate succesiv pe pagina dedicată de internet, toată gamă de nevoi de formare a competenţelor şi abilităţilor practice în domeniul managementului de proiecte complexe la standarde europene, precum managementul ciclului de proiect, studiul de fezabilitate, analiză de risc şi senzitivitate, planul de afaceri, analiza cost-beneficii şi bugetarea proiectului, achiziţiile publice şi ajutorul de stat, strategii de relaţii publice şi comunicare.

 

Cursanţilor li se răspunde prin e-mail la toate chestiunile punctuale pe care le ridică cu privire la eventuale neclarităţi asupra materialelor bibliografice parcurse, iar la cerere pot solicita consiliere personală din partea unuia dintre lectorii implicaţi. De asemenea, cursanţii pot beneficia de burse parţiale pentru participarea la evenimente cu caracter naţional sau regional în domeniu, sub coordonarea Casei Europei.

 

Grupa a şasea a cursului online va desfăşura modulele de curs în perioada 1 iulie - 31 octombrie 2008. Înscrierile au loc în perioada 24 iunie - 30 iunie 2008.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro