Curs inovativ în planificarea centrata pe persoana

1 octombrie 2013

1 octombrie, TimiÅŸoara

20 specialişti, beneficiari ai Fundaţiei “Pentru Voi” şi părinţi ai acestora participă în perioada 30 septembrie–1 octombrie la un curs incluziv şi inovativ pe tema planificării centrate pe persoană – susţinut de psih. Julie Lunt din Marea Britanie.

Pentru că valorizarea expertizei persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi a părinţilor acestora este extrem de importantă, una din particularităţile cursului este că se adresează nu doar specialiştilor, ci şi persoanelor cu dizabilităţi şi părinţilor acestora. Scopul este de a creşte calitatea serviciilor oferite şi de a învăţa să gândim serviciile în funcţie de nevoile fiecărui individ, aşa cum şi le identifică el însuşi şi dându-i posibilitatea de alegere.

Abordarea centrată pe persoană (ACP) presupune că persoana cu dizabilităţi este încurajată să ia decizii cu privire la propria viaţă, la serviciile şi suportul pe care şi‐l doreşte şi de care are nevoie. ACP implică o serie de elemente inovative precum: training inclusiv – cursul este conceput astfel încât să permită participarea unui grup cât mai divers de oameni cu abilităţi diferite, învăţare practică – participanţii iau parte la procesul de planificare centrat pe persoană, facilitarea cursului – fiecare curs este facilitat de către doi traineri, oportunităţi de învăţare online – participanţii vor putea utiliza platforma de învăţare online pentru informaţii adiţionale şi schimburi, portofoliu – participanţii vor crea un portofoliu pentru a reflecta asupra cursului şi procesului centrat pe persoană.

„Serviciile oferite persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sunt într-un proces continuu de transformare în scopul creşterii calităţii lor şi în concordanţă cu schimbarea de paradigmă în domeniul dizabilităţii introdusă de Convenţia Naţiunilor Unite. Nu este suficient să acordăm o îngrijire bună, este nevoie şi să oferim posibilităţi de a încerca experienţe noi care să le îmbogăţească viaţa. Este motivul pentru care participăm în acest proiect alături de organizaţii din 14 ţări europene pentru a învăţa noi metode de sprijinire a persoanelor cu dizabilităţi”. – Laila Onu, director executiv, Fundaţia „Pentru Voi”.

În primul modul – Introducere în planificarea centrată pe persoană, ACP este prezentată ca fiind element cheie pentru incluziunea deplină, însuşirea drepturilor civile şi a autodeterminării persoanelor cu dizabilităţi.

Cursul este o activitate a proiectului „New Paths to Inclusion Network” finanţat de Comisia Europeană prin programul Lifelong Learning Programme. Proiectul – al cărui principal scop este schimbarea în serviciile oferite persoanelor cu dizabilităţi – implică 20 organizaţii din 14 ţări europene şi Canada.

Pentru informaÅ£ii suplimentare despre activitatea FundaÅ£iei „Pentru Voi” vă invităm să accesaÅ£i pentruvoi.ro sau facebook/com.FoundationPentruVoi; alternativ, ne puteÅ£i contacta la 0256 228 062 sau [email protected]. Persoana de contact este Alina Sima.

-----
Fundaţia „Pentru Voi” din Timişoara, înfiinţată în 1996, oferă servicii sociale comunitare şi programe de dezvoltare a abilităţilor de viaţă independentă pentru adulţi cu dizabilităţi de dezvoltare, militează pentru respectarea drepturilor acestor persoane şi are la bază credinţa că toţi oamenii sunt egali şi trebuie respectaţi şi valorizaţi.

» Preluat de pe LivePr.ro - Curs inovativ în planificarea centrata pe persoana

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro