Curiera este o afacere românească de curierat, fondată de Silvia Duță. Compania livrează colete în țară și în străinătate, folosind pentru București-Ilfov o flotă de curierat 100% electrică. Viziunea afacerii este să revoluționeze industria curieratului din România prin furnizarea de soluții de livrare eco-friendly și eficiente.
Startup-ul lansează o campanie publică de strângere de investiții prin platforma SeedBlink. Fondurile vor fi utilizate pentru extinderea flotei de vehicule electrice, investiții în infrastructura tehnologică pentru o urmărire îmbunătățită și servicii pentru clienți, dar și extinderea eforturilor de marketing pentru a ajunge la un public mai larg.
Toți cei care vor să devină investitori Curiera pot achiziționa acțiuni în valoare de minim 1000 de euro prin crearea unui cont pe platforma SeedBlink. Obiectivul financiar total al acestei runde este de 400.000 de euro, dintre care deja s-au strâns 108.000 euro până la momentul actual.
Pentru cei care cred în misiunea Curiera de a livra electric, pentru un oraș cu aer curat, există acum opțiunea de a achiziționa acțiuni Curiera, prin platforma SeedBlink. Tot ce trebuie să facă potențialii doritori este să își creeze cont pe platformă, să se informeze de pe pagina campaniei și să investească. Runda de investiții de pe SeedBlink se încheie pe 31 martie 2024.
Platforma oferă informații atât despre serviciile Curiera, cât și despre predicțiile financiare ale afacerii. Fondatoarea se așteaptă la dublarea investiției în doi ani. Prin lansarea acestei runde de finanțare, Silvia Duță își dorește să creeze curierul electric al românilor - ea bazându-se pe acționariatul autohton în dezvoltarea afacerii care a pornit din pasiune pentru clienți și pentru mediu.
Platforma SeedBlink are misiunea de a simplifica și de a crește acționariatul în Europa, facilitând accesul, gestionarea și tranzacționarea acțiunilor pentru companiile din tehnologie și susținătorii acestora.
În piața de curierat din România, cererea este destul de ridicată, mai ales pentru servicii fiabile și eficiente. Acest lucru vine la pachet cu oportunitatea dezvoltării de noi companii pe piață, care să întâmpine cât mai bine nevoile clienților. Curiera a apărut pentru a servi aceste nevoi, prin oferirea de servicii de calitate, în condiții avantajoase.
Despre decizia de a înfiinţa business-ul Curiera, Silvia declară: “Am observat o nevoie crescută pentru servicii de curierat fiabile și eficiente. Văzând această oportunitate în piață, am decis să înființez Curiera pentru a oferi servicii de curierat de încredere și prompte la un preţ accesibil, fără costuri ascunse, oferind servicii de suport și mentenanță rapide și prietenoase.”
Curiera a pornit ca intermediar în piața de curierat, ulterior investind în propria flotă de mașini electrice. Fondatoarea a observat direcția promițătoare pe care o are tranziția către vehicule electrice, precum și beneficiile pe care le oferă mașinile electrice în ce privește sustenabilitatea și costurile operaționale pe termen lung.
Așa cum menționează unul dintre investitorii Curiera: „Mașinile electrice funcționează ușor și nu fac zgomot în timp ce reduc poluarea aerului. Sunt versatile și potrivite pentru zona de curierat în special în zona de last mile. La o analiză foarte atentă acestea reduc costurile cu mentenanța, cu taxele în timp ce promovează sustenabilitatea și cresc valoarea brandului Curiera. Să nu uităm că Bucureștiul înregistrează un nivel de poluare tot mai mare.”
Pe lângă fiabilitatea serviciilor, Curiera este un business care oferă colaboratorilor oportunitatea de a se alinia la standardele ESG, prin livrările cu mașini electrice. Din 1 ianuarie 2025, orice companie cu peste 50 de angajați trebuie să prezinte un raport de sustenabilitate ESG.
Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro