Cum va arata educatia din 2008

2 august 2007

Multe se schimba in tara asta, dar nimic nou si frumos in invatamant. Ministrul Adomnitei a anunta ieri, 1 august, ca se schimba in bine, noi zicem ca nu! Dupa planurile sale, si ale celor din federatiile sindicale, invatamantul obligatoriu va fi intre trei si 16 ani, cuprinzand trei ani de gradinita, un an pregatitor, patru ani de scoala generala si restul de gimnaziu, potrivit acordului la care au ajuns. La finalul discutiilor, ministrul Educatiei a declarat ca s-a ajuns la un acord asupra structurii invatamantului preuniversitar, aceasta urmand sa fie cuprinsa in legea care va fi inaintata Parlamentului spre aprobare in aceasta toamna.

"Astfel, invatamantul obligatoriu va fi de la 3 la 16 ani, apoi elevul va putea sa aleaga daca merge in piata muncii sau urmeaza cursurile liceale. Intre 3 si 6 ani copilul va merge la gradinita, urmand ca de la 6 la 7 ani sa fie clasa pregatitoare, unde vor preda invatatori, de la 7 la 10 ani - generala, urmand ca pana la 16 ani sa fie gimnaziul", a precizat ministrul Educatiei. Intrebarea  (prima) care apare: de unde invatatori la gradinte? Vor angaja si invatatori gradinitele de stat? Credem ca aceste "norme" sunt ca cele ale ministrului sanatatii, date doar de dragul de a fi date (ca exemplu, buna oara!) Nimic nu se va schimba curand, copii si parintii vor fii mai "ametiti" decat erau.

Ministrul a tinut sa precizeze ca vor incerca sa creeze conditii cat mai bune sa-i atraga pe copii catre liceu, pentru a ajunge ca 85 la suta dintre adolescenti sa aiba bacalaureatul. Metodele insa nu au fost precizate...

Unii mai destepti!?

Presedintele Federatiei Spiru Haret, Gheorghe Izvoranu, a spus ca pentru aceasta structura Guvernul va trebui sa aloce fonduri pentru infrastructura, pentru construirea de gradinite, pentru cresterea numarului de educatori, invatatori si profesori.
Izvoranu a adaugat ca prin noua formula materia va fi degajata, astfel ca ce se preda pana acum in opt-noua ani se va preda in 10, de la sase la 16 ani, fiind in conformitate cu normele Uniunii Europene.

Testele nationale desfiintate

Testele nationale vor fi desfiintate dupa intrarea in vigoare a noii legi a invatamantului preuniversitar, admiterea la liceu facandu-se in doua trepte, pe baza unor note obtinute la 18 teze in timpul ultimilor trei ani de gimnaziu, liceele cu renume putand sa-si pastreze si examenele proprii. Ministrul a anuntat ca admiterea la liceu se va face in doua trepte.
           
"Liceele renumite, care sunt foarte solicitate, este posibil sa vrea sa pastreze admiterea, dar va trebui sa anunte acest lucru cu un an inainte, pentru a sti din timp cei interesati", a precizat Adomnitei. Cea de-a doua etapa o va constitui repartizarea computerizata, in functie de media celor 18 teze din timpul ultimilor trei ani.
           
"Examenul insusi este anacronic si va fi desfiintat in perioada urmatoare prin pachetul nou de legi. Numai ca sunt generatii care mai au de incheiat acest traseu. Prima generatie care va intra in gimnaziu, dupa ce va fi implementat acest pachet de legi, va fi si prima care nu va mai avea parte de acest examen", a spus Adomnitei.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro