Centura de Nord a Capitalei va avea patru benzi de circulaţie începând din noiembrie 2009 după finalizarea lucrărilor de extindere care au fost inaugurate miercuri, în prezenţa ministrului Transporturilor, Ludovic Orban. 'Termenul de finalizare pentru cele trei tronsoane aflate în lucrări este de circa 18 luni, ceea ce înseamnă ca la sfârşitul lui 2009 lucrările se vor finaliza atât pe cele două tronsoane în care se extinde la patru benzi centura existentă cât şi pe tronsonul care completează actuala centură', a declarat ministrul Transporturilor.
Lucrările de extindere şi de completare a Centurii de Nord a Bucureştiului vor costa 70 milioane de euro, acestea fiind împărţite pe trei tronsoane, între DN2 şi DN1 acolo unde lucrează compania românească Romstrade, între DN1 şi DN1A, executantul fiind compania austriacă Alpine şi între DN 1A şi DN 7 lucrările fiind atribuite companie elene Aktor.
Pe ultimul tronson practic centura va fi construită, deoarece din proiectul iniţial lipsea tronsonul care face legătura între Mogoşoaia şi Chitila, astfel încât Centura de Nord va fi completată până în noiembrie 2009.
Centura de Nord va avea trei pasaje rutiere unul în zona căii ferate din apropierea podului Băneasa pe Drumul Naţional DN1, un pasaj suprateran la intersecţia dintre Centura Capitalei şi Drumul Naţional 1A, al treilea pasaj rutier suprateran urmând să fie construit la intersecţia dintre Centura ce va fi construită între Mogoşoaia şi Chitila şi DN 7 (Bucureşti-Piteşti).
'În mod normal lucrările la pasajul peste calea ferată din zona Băneasa trebuiau să se finalizeze în 24 de luni de la începerea lucrărilor dar sperăm ca şi acesta să fie finalizat în 18 luni aşa cum prevede contractul pentru Centura propriu zisă', a precizat ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.
Ministrul a precizat că săptămâna viitoare pe data de 5 mai va fi publicat anunţul pentru preselecţia constructorilor care vor extinde la patru benzi Centura de Sud a Capitalei care urmează să fi împărţită tot în trei tronsoane. Oficialul a explicat că termenul de execuţie pentru cele trei tronsoane va fi tot de 18 luni, lucrările urmând să demareze în luna iunie.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Transporturilor Centura actuală a Capitalei va avea patru benzi pe sens pe toată lungimea ei la jumătatea anului 2010.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro