O companie care apelează direct la serviciile unui producător, o fabrică sau o tipografie, este ferm convinsă că va obţine astfel cele mai mici preţuri şi termene de livrare. Va acorda încredere anilor de experienţă ai producătorului, va fi impresionată de o capacitate uriaşă de producţie a acestuia, de rulajul mare sau de cifra de afaceri, certificatele expuse, modul în care îşi exprimă disponibilitatea şi va considera că a dat lovitura. Toate acestea, însă, sunt posibile doar în teorie. În realitate, nu există niciun producător sau tipografie care să poată oferi aceste avantaje împreună cu toată gama de produse sau de servicii de care un partener ar avea nevoie.
Fie că este vorba despre o firmă care doreşte producerea unor materiale de promovare pentru propria imagine, fie că este o agenţie care reprezintă interesele unuia sau mai multor clienţi finali, fiecare va avea nevoie la un moment dat de materiale diferite, în tiraje de la câteva exemplare la câteva zeci de mii, realizate cu tehnologii diferite, pe care va fi greu să le găsească într-un singur loc. Spre exemplu, pentru organizarea unui eveniment corporate este necesară producerea unor materiale diferite precum mapele de prezentare şi conţinutul acestora (programul evenimentului, fişe, pixuri, alte obiecte promoţionale etc.), tipărirea şi trimiterea personalizată a invitaţiilor, flyere, pliante, postere, bannere, roll-up-uri, tricouri personalizate etc.; timpul necesar pentru găsirea tuturor furnizorilor potriviţi şi negocierea preţurilor şi condiţiilor de livrare ale acestora pot conduce la depăşirea termenelor limită pe care o companie şi le stabileşte. Iar scenariul se poate complica în cazul în care este necesară importarea unor produse din străinătate.
Pentru a putea obţine din partea unui producător preţuri şi termene de livrare scurte, în condiţii de calitate ireproşabilă, este nevoie de construirea unor relaţii de încredere pe termen lung. Acestea presupun un efort considerabil din partea ambelor părţi, o cercetare amănunţită a pieţei, un istoric al comenzilor reciproc avantajos. Este greu de crezut că o companie va putea obţine de la un producător pe care tocmai l-a cunoscut cel mai mic preţ şi cea mai bună calitate, pentru un tiraj mic sau cu eventuale schimbări de ultim moment. Uneori, anumiţi producători de materiale promoţionale sau tipografii subcontractează la rândul lor anumite lucrări, fie din cauza tirajului prea mic sau prea mare, fie pentru că lucrarea solicitată are un specific căruia nu-i pot răspunde, fie sunt foarte aglomeraţi într-o anumită perioadă (spre exemplu, în apropierea sărbătorilor de iarnă). În acest caz, partenerului îi va fi greu să deţină un control asupra produsului finit, iar calitatea poate lăsa de dorit.
Pentru a fi evita o asemenea situaţie, iată mai jos câteva argumente care prezintă avantajele de a lucra cu o companie de brokeraj pe piaţa producţiei publicitare, precum Tipărituri.ro.
• Echipa Tipărituri.ro este specialistă în print management: furnizează într-un singur loc toată gama de lucrări aferentă producţiei tipografice, prin tipografia proprie sau cu ajutorul colaboratorilor.
• Compania pune la dispoziţie o paletă de servicii unitare, ce asigură un flux continuu şi eficient, oferind cele mai bune soluţii de creaţie, grafică, producţia propriu-zisă şi livrarea materialelor, uşurând astfel activitatea partenerilor sâi şi ajutându-i să economisească resurse, timp şi bani.
• Un broker precum Tipărituri.ro se află la intersecţia dintre furnizori, tipografii şi clienţi. Prin contractele deja încheiate, şi pe baza unor relaţii de încredere, consolidate în timp, compania obţine costuri corecte şi termene avantajoase pentru orice tip de lucrare, în condiţii de calitate ridicată.
• Tipărituri.ro cunoaşte şi înţelege piaţa, ceea ce îi permite să intermedieze cele mai avantajoase proiecte de tipar şi materiale promoţionale, bazându-se pe experienţă, pasiune, flexibilitate şi înţelegerea nevoilor specifice.
• O companie de brokeraj ştie care sunt cele mai noi şi mai eficiente echipamente de tipărit şi oferă permanent soluţii noi, adaptate nevoilor actuale ale pieţei, optimizând în permanenţă tehnicile folosite.
• Tipărituri.ro acordă o atenţie deosebită proiectelor şi produselor care le sunt solicitate, indiferent de complexitatea sau cantitatea acestora, punând un mare accent pe calitatea ridicată şi impactul deosebit pe care îl generează, străduindu-se să realizeze totodată o legătură raţională şi emoţională care să îmbogăţească relaţia cu fiecare client.
» Preluat de pe LivePr.ro - Cum găsesti furnizorul ideal pt tiparituri sau materiale ...
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro