Prin maniera sa de prelucrare a datelor, contabilitatea oferă informaţii exacte privind existenţa şi mişcarea elementelor patrimoniale, prezentând, sub formă sintetică, rezultatele activităţii desfăşurate.
Suportul puterii de informare al contabilităţii este dat de cuprinderea în prelucrare a tuturor operaţiilor economico-financiare ce au loc în unitatea patrimonială.
Se poate aprecia că forţa de informare de care dispune contabilitatea, datorită prelucrării unui volum imens de date, a concepţiei şi a logicii de înregistrare, face din aceasta o componentă de bază ce contribuie la desfăşurarea în condiţii optime a activităţii agentului economic. Un program informatic de contabilitate precum cel oferit de LiveBill este indispensabil in cadrul unei firme de genul unui magazin online sau depozit.
Cu toate acestea, nu întotdeauna sunt valorificate valenţele de informare ale contabilităţii şi aceasta în primul rând datorită volumului de muncă necesar. În contextul prelucrării manuale, multe dintre valenţele de informare ale contabilităţii rămân nevalorificate din cauza faptului că întârzierile în prelucrarea unui volum mare de date face ca informaţiile obţinute să depăşească termenul optim, astfel că eficienţa lor este mică sau fără valoare decizională. Progresele remarcabile pe linia construcţiei şi programării calculatoarelor electronice apar ca o soluţie valoroasă în preocuparea valorificării, în toată complexitatea lor, a valenţelor de informare ale contabilităţii.
ÃŽn prezent în Å£ara noastră, asistăm la schimbări importante atât în ceea ce priveÅŸte contabilitatea, cât ÅŸi informatica. Trecerea la noul sistem contabil ce răspunde cerinÅ£elor economiei de piaţă, necesităţii armonizării contabilităţii pe plan mondial, reprezintă direcÅ£ia majoră ce a vizat ÅŸi vizează perfecÅ£ionarea contabilităţii. ÃŽn pus, s-au înregistrat progrese în ceea ce priveÅŸte utilizarea tehnicii de calcul pentru prelucrarea datelor. Lucrul în reÅ£ele de calculatoare, simplificarea activităţii de programare, apelarea la sistemele de gestiune a bazelor de date, asigurarea unui dialog firesc cu utilizatorul, sporirea puterii de validare a datelor, utilizarea sistemelor expert sunt doar câteva dintre aspectele ce caracterizează progresele în ceea ce priveÅŸte tehnica de calcul. Åži aici se poate adăuga faptul că, prin modul de oferire a produselor informatice (dialog „prietenosâ€), prin cursurile apărute la un nivel accesibil de înÅ£elegere, a sporit interesul pentru informatică, nu numai din partea celor ce se ocupă direct, ci ÅŸi din partea utilizatorilor.
Din cele relatate se poate aprecia că sunt create condiţiile de apelare în mai mare măsură la tehnica de calcul în prelucrarea datelor contabile, cu implicaţii favorabile în bunul mers al activităţii unităţilor economice.
În situaţia în care sunt create condiţiile pentru o mai bună utilizare a tehnicii moderne de calcul în contabilitate, apare ca firească întrebarea: care sunt aspectele esenţiale de care să se ţină seama în viitor pentru o integrare mai bună a contabilităţii la economia cunoaşterii?
În primul rând trebuie să se considere contabilitatea ca o sursă puternică de informare, şi nu ca o modalitate de a prelucra date în scopul urmăririi existenţei şi mişcării elementelor patrimoniale, având în vedere întocmirea lucrărilor de sinteză şi cerinţa de a răspunde necesităţilor de control.
De asemenea trebuie să se ţină seamă de faptul că contabilitatea ocupă un loc important în cadrul informaţional al unităţii, însă ea nu trebuie văzută ca un scop în sine, ci ca o componentă majoră în asigurarea bunului mers al agentului economic. Prin valorificarea complexă a datelor contabilităţii se poate contribui la o desfăşurare optimă a activităţii de producţie, de desfacere, la asigurarea unei concordanţe între mărfurile oferite şi cerinţele pieţei; la asigurarea unei utilizări eficiente a capacităţilor de producţie şi a forţei de muncă etc. Altfel spus, valorificarea complexă a datelor contabilităţii contribuie substanţial la fundamentarea deciziilor de conducere în scopul asigurării unei activităţi eficiente.
» Preluat de pe LivePr.ro - Cum au evoluat programele de contabiltiate primara de a lungul timpului
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro