Cum arata masina de 2.500 de dolari?

8 ianuarie 2008

Grupul auto indian Tata Motors va prezenta in aceasta saptamana cel mai ieftin autoturism din lume, cu un preţ de 2.500 de dolari, redefinind standardele din industria de profil privind costurile de producţie, prin eliminarea unor caracteristici considerate, în general, esenţiale la construcţia unui vehicul. Noul autoturism este echipat cu un motor de 30-35 de cai putere, amplasat în spate, şi un portbagaj de dimensiunile unei serviete. Denumită si "Maşina Poporului", modelul fabricat de Tata Motors are patru locuri şi un motor de 600 de centimetri cubi. Maşina va fi produsă în 250.000 de exemplare anual, în condiţiile în care se aşteaptă o cerere de circa un milion de unităţi. Noul model Tata a fost conceput pe baza studierii atente a pieţei indiene, unde majoritatea familiilor folosesc motociclete ori scutere pentru a transporta patru persoane deodată, plus bagaje.

Cum arata defapt masina?

Pe parcursul lucrărilor de proiectare a autoturismului,  întrebarea dominantă în rândul inginerilor de la Tata Motors pare că fi fost "Este oare această componentă indispensabilă?". Astfel, modelul auto care va fi prezentat in aceasta saptamana nu este echipat cu radio, servodirecţie, geamuri electrice sau aer condiţionat, având un singur ştergător de parbriz, potrivit informaţiilor furnizate de companie şi colaboratori.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro