Cum alegem aparatul de aer conditionat

21 martie 2014

În cumpărarea aparatului de aer condiţionat trebuie să porniţi de la necesarul de frig al încăperilor, puterea aparatului şi bugetul dvs.

Criterii de alegere a aparatului de aer condiţionat:

- suprafaţa camerei în care urmează a fi instalat aparatul de aer condiţionat;
- clasa energetică: este de la A la G. Varianta cea mai economică o reprezintă aparatul cu clasa energetică A. Preţul celor în clasa A este mai mare, dar se recuperează din facturile la energia electrică, desigur mai mici;
- nivelul de zgomot produs de aparat. Este de preferat ca nivelul de zgomot să fie cât mai mic posibil, atât la unitatea interioară, cât şi la cea exterioară;
- perioada de garanţie. Aceasta ar trebui să fie de cel puţin trei ani la aparat şi cinci ani la compresor. De asemenea, este important şi certificatul de conformitate (CE), care să arate că aparatul corespunde normelor europene;
- funcţiile suplimentare. Este recomandat ca aparatul de aer condiţionat să beneficieze şi de funcţiile de dezumidificare şi de ventilator;
- firma producătoare. De aceea e foarte important ca cel care cumpara aparate de aer conditionat sa se intereseze in prealabil de feedbackurile obtinute de firma si brand.

Caracteristicile încăperilor:

- orientarea ferestrelor. Pentru încăperile cu ferestre orientate spre S (S-V) necesarul de frig este mai mare decât pentru încăperile orientate spre N (N-E);
- dimensiunea camerei. Un aparat cu putere redusă face faţă mai greu într-o cameră de mari dimensiuni. De asemenea, dacă acea încăpere este supraîncărcată cu mobilier (mai ales în zona în care e montat aparatul), aerul va circula mai greu;
- numărul de aparate electronice sau electrocasnice care produc căldură (de exemplu, un birou în care se găsesc mai multe calculatoare);
- structura pereţilor.

Când cumpăraţi, este necesar să întrebaţi cât de lung este kitul de montaj care echipează aparatul, precum şi care ar fi cheltuielile suplimentare dacă racordul de condens este prea mic.

Alternative
În cazul în care doriţi ca aparatul de aer condiţionat să răcească mai multe camere, îl puteţi monta pe hol.
Dacă deţineţi un apartament cu două camere, aveţi posibilitatea să alegeţi două unităţi interioare şi una exterioară. Pentru o casă mai mare, se pot alege mai multe unităţi interioare şi doar una exterioară.

Bine de ÅŸtiut!
Chiar dacă nu aveţi un buget prea mare pentru investiţia într-un aparat de aer condiţionat, nu cumpăraţi un model subdimensionat (prin urmare şi cel mai ieftin) deoarece acesta va trebui să funcţioneze la turaţie maximă.

» Preluat de pe LivePr.ro - Cum alegem aparatul de aer conditionat

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro