Banca Comerciala Romana (BCR) si Volksbank vor intra peste cateva zile, pe piata creditelor de retail, cu noile produse. In acel moment, BCR, Volksbank, BRD-GSG si Alpha Bank vor acapara practic o mare parte din potentialul de clientela pe acest segment. Ramane de vazut ce vor mai putea oferi celelalte banci din sistem, care asteapta inca avizul BNR pentru a opera pe aceasta piata.
Bancile care ofera deja imprumuturi dupa normele proprii au anuntat cresterea si chiar triplarea volumului de imprumuturi acordate retailului, in ultima perioada.
BRD-GSG, care a inceput de la 1 iunie sa acorde credite relaxate, a anuntat ca numarul imprumuturilor contractate de persoanele fizice a crescut in prima saptamana de "credite relaxate" de trei ori in raport media saptamanilor anterioare.
Oficialii Alpha Bank au declarat totdata ca volumul de imprumuturi acordate persoanelor fizice a crescut dupa ce banca a intrat pe piata cu noile produse. Asteptarile sunt mari si in cazul bancilor ce vor demara curand procesul de creditare dupa noile norme.
Volksbank estimeaza ca va acorda imprumuturi retail de 1 mld. euro
Volksbank, care va intra pe piata cu noile credite la 1 iulie estimeaza ca valoarea totala a imprumuturilor acordate pe retail in intervalul iulie-decembrie 2007, se va dubla in raport cu prima jumatate a anului. Volumul total al creditelor pentru retail din 2007 ar urma sa depaseasca astfel un miliard de euro.
"In primele cinci luni ale anului, banca a acordat persoanelor fizice credite in valoare de aproximativ 300 de milioane euro", au declarat oficialii bancii pentruDailyBusiness.
Majorarea veniturilor bancilor va fi generata in special de cresterea volumului de credite acordate si nu neaparat a numarului de clienti. Cele mai multe banci au recunoscut ca persoanele cu venituri mici vor accesa mai greu credite, dupa implementarea noilor norme.
BNR a impus o valoare a cosului minim lunar de 735 de lei, pentru o familie de trei persoane.
Contravaloarea cosului minim se scade din venitul net al solicitantului, iar gradul maxim de indatorare se calculeaza prin raportare la diferenta. In acest fel, persoanele cu venituri mici vor putea accesa doar credite de valoare foarte mica sau nu vor mai putea lua imprumuturi.
"Volksbank a prevazut o cheltuiala pentru cosul zilnic de 100 de euro pentru o persoana, de 175 de euro pentru doua persoane si de 250 de euro pentru trei persoane", au spus oficialii Volksbank, explicand ca, in acest conditii, o persoana cu venitul minim pe economie nu mai poate accesa de la banca un imprumut.
Costuri mai mari pe dobanzi si comisioane la credite fara avans
Pe langa cresterea gradului maxim de indatorare (70% in cazul BRD si 65% in cazul celorlalte trei banci), cele patru banci ofera clientilor credite cu avans zero. Riscul asociat creditelor fara avans a fost transformat de banci in costuri suplimentare pentru clienti.
In cazul BRD, dobanda pentru creditele oferite fara avans poate creste cu pana la un punct procentual in raport cu creditele pentru care clientul prezinta avans sau chiar cu doua puncte procentuale in cazul in care clientul prezinta un grad ridicat de risc.
Alpha Bank nu a crescut costul imprumuturilor fara avans. Banca cere insa clientilor sa prezinte mai multe garantii, declara, la o saptamana dupa primirea avizului BNR, oficialul Alpha Bank pentru DailyBusiness.
La Volksbank, analiza solicitantului pentru un credit fara avans va fi facuta in functie de rating, fiind luate in calcul mai multe elemente: alte credite, popriri, nivel de studii, stare civila, aceasta fiind prima etapa in evaluarea bonitatii clientului.
"Daca sunt indeplinite conditiile de bonitate, se ia in calcul venitul net al clientului, ce trebuie sa depaseasca 2.250 de euro. Ceea ce variaza in cazul creditelor cu avans si fara avans va fi comisionul de risc lunar. Daca pentru un credit cu avans de 25% DAE ajunge la 7,85-8%, in cazul unui credit fara avans DAE ajunge la 9,5 -10%", au precizat pentru DailyBusiness oficialii bancii.
www.DailyBusiness.ro
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro