Companiile est-europene din anumite sectoare de activitate încep să resimtă impactul crizei financiare internaţionale şi a încetinirii creşterii economice, în special ca urmare a limitării exporturilor către zona euro, principalul partener comercial, potrivit Moody's Investors Service. La încetinirea exporturilor au contribuit atât situaţia economică a statelor din zona euro, cât şi aprecierea monedelor naţionale ale ţărilor est-europene, se arată într-un raport al Moody's.
"Totuşi, calitatea debitorilor est-europeni rămâne mai bună decât a celor din Europa de Vest, care se află pe un trend descendent încă din trimestrul trei al anului trecut. Cea mai mare parte a regiunii (est-europene - n.r.) va continua, cel mai probabil, să beneficieze de pe urma cererii interne aflate la un nivel ridicat şi a majorărilor salariale", se spune în raport.
Analiştii notează că situaţia din sectorul financiar est-european este mai bună decât cea din sectorul corporate. Cei mai mulţi debitori par a contracara problemele apărute în sectorul financiar internaţional, astfel că în al doilea trimestru al acestui an, Moody's a îmbunătăţit ratingurile pentru trei dintre aceştia şi a înrăutăţit calificativele pentru doar doi.
Totuşi, diferenţa dintre numărul de creşteri de ratinguri şi cel de scăderi s-a diminuat în trimestrul doi, comparativ cu primele trei luni ale anului, ceea ce arată că evoluţia este pe o pantă descendentă şi că nu toţi debitorii sunt imuni la problemele apărute pe plan internaţional.
"În ansamblu, calitatea debitorilor din Europa de Est pare să se slăbească. În pofida aprecierii monedelor naţionale, regiunea se confruntă cu inflaţia, iar băncile centrale din regiune înăspresc politicile monetare. Băncile centrale din Ungaria, Polonia şi Cehia au ridicat dobânzile ca rezultat al presiunilor inflaţioniste aflate în creştere", se arată în raport.
Şi România se confruntă cu astfel de presiuni, astfel că Banca Naţională a României a majorat dobânda de politică monetară de şase ori consecutiv, începând din toamna anului trecut, creşterile cumulate fiind de trei puncte procentuale, de la 7% la 10%.
Analiştii atrag atenţia că înăsprirea politicii monetare poate slăbi creşterea economică şi activitatea companiilor, punând presiuni pe profiturile acestora.
Spre deosebire de Europa de Est, în vestul Europei calitatea debitorilor s-a slăbit rapid în trimestru al doilea, însă perspectivele indică o anumită stabilizare pe termen mediu, se spune în raport.
Moody's notează că economia zonei euro se va slăbi în 2008 şi 2009, iar consumul va fi afectat de sentimentul economic pesimist şi de majorarea costurilor de finanţare.
În acelaşi timp, analiştii sunt de părere că Banca Centrală Europeană ar putea începe să ia considerare relaxarea politicii monetare în cursul acestui an.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro