Criza e criza si vacanta e vacanta! avem tichete de vacanta!

18 februarie 2009

Guvernul a aprobat miercuri, prin ordonanta de urgenta, introducerea tichetelor de vacanta, valoarea fiind stabilita in limita a sase salarii minime brute pe economie. "Credem ca in contextul actual al crizei economice, aceasta masura va fi de natura sa sprijine dezvoltarea turismului national si in acelasi timp sa sprijine activitatea intreprinderilor mici si mijlocii cu activitate din turism",  afirma ministrul Udrea. Acordarea tichetelor de vacanţă se face în limita a şase salarii minime brute pe economie, acestea urmând să fie utilizate doar pe teritoriul României şi numai de persoanele pe numele cărora au fost emise, a anunţat ministrul Turismului, Elena Udrea.

Potrivit ministrului, angajatorii pot acorda tichetele de vacanţă în limita propriului buget, lucrătorilor care au contracte individuale de muncă. Societăţile din domeniul turismului care pot accepta la plată aceste tichete se vor numi unităţi afiliate, care trebuie să aibă avizul Ministerul Turismului în concordanţă cu prevederile OG 58/1998.

Udrea a declarat că măsura urmăreşte sprijinirea turismului naţional în perioada crizei economice şi fiscalizarea activităţii din turism. Normele de aplicare ale OUG vor fi emise în termen de 15 zile. "Sperăm că tichetele vor putea fi folosite în timpul vacanţei de Paşte. (...) Pentru că aceste tichete pot avea un cuantum de la unul la şase salarii minime brute pe economie în funcţie de angajator, atunci când este vorba despre un angajator din sistemul bugetar, şi în funcţie de negocierile dintre angajator şi angajat când vorbim despre sectorul privat, este dificil să apreciem în acest moment care va fi efortul bugetar", a declarat ministrul.

Unităţile care vor emite tichetele de vacanţă trebuie avizate de Ministerul Finanţelor, după modelul celor care tipăresc tichetele de masă.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro