Credite pentru rău-platnici. Aceasta este oferta cu care a intrat pe piaţă una dintre băncile din România în goana după clienţi. Pare o ofertă tentantă, însă e bine de ştiut că dobânda totală a acestui tip de credit poate ajunge la 50%. Statisticile arată că în prezent aproape 6 milioane de români sunt datori la bănci, dintre care, peste 350.000 figurează la Biroul de Credit pe lista rău-platnicilor. Pentru a obţine noul produs bancar "creditul pentru rău-platnici" sunt necesare puţine documente, o carte de muncă sau un cupon de pensie, un venit lunar net cât jumătate din minimul pe economie. Surse oficiale, citate de Gândul, au declarat că banca respectivă poate oferi credite de nevoi tuturor acelor persoane care „nu au înregistrat întârzieri la Biroul de Credit în ultimele 3 luni".
Plafonul maxim care poate fi obţinut este de aproape jumătate de miliard de lei vechi. Cât priveşte dobânda percepută pentru creditele acordate persoanelor fizice, aceasta variază între 8,8 % şi 34,49 %, fiind de cel puţin două ori mai mare decât dobânzile percepute de restul băncilor pentru creditele de nevoi personale acordate în lei.
Dacă se aduagă comisioanele şi taxele de acordare, dobânda anuală efectivă se apropie de 45-50%. Aceasta nu este, însă, o premieră pe piaţa din ţara noastră, pentru că şi alte bănci recunosc că mai ignoră câteodată datele Biroului de Credit, atrag atenţia jurnaliştii.
Unele instituţii acordă credite şi acelor solicitanţi care figurează, deja, cu restanţe de până la 100 de lei şi mai vechi de 90 de zile, fără a solicita, însă, garanţii suplimentare.
Daca inca nu ati ajuns la banca puteti apela la IFN-uri, unul dintre ele fiind Provident Financial. Aici primesti o suma mica, dar o primesti fara prea multe intrebari si drumuri. Mai mult, un reprezentant al companiei vine la tine si chiar iti aduce banii, atunci cand "creditul" este aprobat. Pana nu demult, pentru 1.000 de lei rata lunara era de 160 de lei, pentru un credit de 39 de saptamani. De curand, suma s-a dublat, deci sunt mai multe sanse ca numarul celor care apeleaza la un astfel de credit rapid sa creasca!
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro