Colliers: Valoarea tranzactiilor imobiliare din Romania va creste in acest an

11 aprilie 2008

România va înregistra în acest an un volum al tranzacţiilor imobiliare mai mare decât anul trecut, piaţa locală şi celelalte ţări din Europa de Est fiind puţin afectate de criza creditelor de pe piaţa internaţională, potrivit unui studiu al Colliers International. "Piaţa românească se află într-un stadiu incipient de dezvoltare şi înregistrează o dinamică foarte puternică, de aceea ne aşteptăm ca interesul investitorilor internaţionali pentru România să se menţină", se arată în raportul EMEA Investment Market Overview realizat de compania de consultanţă Colliers International. Potrivit raportului, România, Slovacia, Polonia, Rusia, Ucraina, Bulgaria şi Croaţia vor înregistra în acest an un volum al tranzacţiilor imobiliare mai mare decât anul trecut. Volumul tranzacţiilor imobiliare din România a totalizat în 2007 circa două miliarde de euro.
          

În schimb, pentru ţările din Europa de Vest - printre care Marea Britanie, Franţa, Germania, Austria, Belgia, Italia şi Olanda - analiştii Colliers estimează un volum al tranzacţiilor imobiliare din 2008 constant sau chiar mai mic faţă de 2007.
           

Autorii studiului apreciază că ţările din Europa de Est, înclusiv România, precum şi cele din Orientul Mijlociu şi Africa de Sud vor fi afectate mai puţin de criza creditelor şi în câteva cazuri va avea loc o comprimare a randamentelor. În aceste condiţii, previziunile privind profiturile pe aceste pieţe sunt pozitive, alimentând cererea.
           

"Deşi numărul investitorilor capabili să participe pe pieţele Europei de Est este în scădere, capitalul aflat în căutare de proprietăţi este încă mai mare faţă de activele disponibile, ceea ce conduce la finanţarea mai multor proprietăţi în curs de execuţie", apreciază analiştii Colliers.
           

Ei consideră că cel mai mare impact al crizei financiare s-a concentrat în Europa de Vest, mai acut în Marea Britanie, unde randamentele s-au modificat cel mai mult.
           

"Franţa şi Germania, cele mai mari pieţe de investiţii din Europa, după Marea Britanie, au înregistrat, de asemenea, o reducere a randamentelor, în unele cazuri cu până la 50 de puncte procentuale", se precizează în studiu.
           
Analiştii Colliers previzionează însă o revenire a pieţei de investiţii din Europa de Vest în a doua parte a anului.
          

 "O revenire a volumelor de investiţii, nu neapărat a preţurilor, este aşteptată pentru a doua parte a anului, când mai mulţi investitori se vor întoarce pe piaţă. Corecţia preţurilor care a început la sfârşitul anului trecut va continua în 2008", se mai spune în raport.
         

În opinia analiştilor Colliers, efectele crizei financiare pe termen lung vor fi printre altele introducerea unor practici mai stricte de evaluare a riscului şi a unor procese de evaluare financiară mai riguroase. Ei consideră însă, că deşi efectele directe ale crizei, respectiv costuri de creditare mai mari şi restricţii la finanţare se vor diminua începând cu a doua jumătate a anului, cea mai mare întrebare legată de pieţele din EMEA este dacă gradul de ocupare şi previziunile legate de creşterea chiriilor vor rămâne ridicate.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro