CNVM extinde intervalul de depunere a situatiilor financiare pentru burse si SSIF-uri

19 martie 2008

CNVM a extins cu 30 de zile, la 150 zile, intervalul în care societăţile de servicii de investiţii financiare (SSIF), operatorii de piaţă (bursele de la Bucureşti şi Sibiu), Depozitarul Central (DC) şi casele de compensare vor fi obligaţi să depună situaţiile financiare anuale. De asmeneea, termenul a fost prelungit şi pentru societăţile de administare a investiţiilor, traderi şi consultanţii de investiţii, potrivit unei instrucţiuni aprobate marţi de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM).
          
În schimb, pentru fondul de compensare a investitorilor şi organismele de plasament colectiv, instituţia a menţinut termenul de depunere a situaţiilor financiare la 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar.
           
Entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de CNVM vor depune un exemplar al situaţiilor financiare anuale şi la Ministerului Economiei şi Finanţelor, pe lângă cel depus la CNVM.
          
Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite, de raportul de audit, raportul administratorilor şi de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile, se mai spune în instrucţiunea Comisiei.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro