Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, joi, că personajele de desene animate, basme sau povestiri pot să apară în reclamele adresate copiilor în vârstă de până la 12 ani, noile prevederi urmând să fie incluse în Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului, în ianuarie 2008. Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului şi reprezentanţii International Advertising Assocition (IAA) au decis, joi, să modifice o serie de prevederi din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, privind publicitatea la produsele adresate copiilor.
Astfel, personajele populare din desene animate sau povestiri vor putea fi prezente în reclamele adresate copiilor de până la 12 ani, fapt interzis iniţial prin articolul 138, alineatul 3 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual: "În publicitatea pentru alimentele destinate copiilor, este interzisă folosirea celebrităţilor, personalităţilor, medicilor sau a personajelor populare, cum ar fi cele din desenele animate, basme, povestiri şi altele asemenea; se exceptează publicitatea la alimentele naturale".
Noul conţinut al articolului 138, alineatul 3 din Cod va cuprinde următoarele prevederi: "În publicitatea adresată copiilor în vârstă de până la 12 ani, referitoare la alimente, este interzisă folosirea celebrităţilor, personalităţilor sau medicilor; se exceptează publicitatea la alimentele naturale".
"În urma discuţiilor cu reprezentanţii IAA, am hotărât să relaxăm prevederile de până acum", a precizat Răsvan Popescu, preşedintele CNA.
De asemenea, CNA a hotărât că produsele alimentare vor putea fi asociate cu alte produse nealimentare, precum jucării sau abţibilduri, cu condiţia menţionării unor caracteristici ale produsului, prevederi incluse în noua formă a articolului 138, alineatul 4 din Cod: "În publicitatea adresată copiilor în vârstă de până la 12 ani, pentru produsele alimentare, este permisă asocierea acestora cu alte produse nealimentare destinate copiilor, cum ar fi jucării, abţibilduri şi alte asemenea, cu condiţia menţionării, sub formă scrisă sau prin imagini, a unor caracteristici ale produsului alimentar sau ale mărcii. Prezentarea trebuie să pună accent pe calităţile produsului alimentar".
Totodată, membrii Consilului au aprobat introducerea alineatului 6 în cadrul articolului 138 din Cod, care prevede: "În sensul prezentului cod, prin publicitatea adresată copiilor în vârstă de până la 12 ani se înţelege publicitatea difuzată în cadrul unui program cu o audienţă formată din minimum 70% copii în vârstă de până la 12 ani".
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro