Preţurile locuinţelor din Titan sunt printre cele mai scăzute în comparaţie cu celelalte cartiere bucureştene, apartamentele noi destinate clasei medii având preţuri între 1.200 de euro/mp şi 1.500 de euro/mp faţă de 1.700-2.000 euro euro/mp în celelalte zone, potrivit analiştilor imobiliari. Reprezentanţii mai multor companii imobiliare susţin totuşi că în mare parte cumpărărtorul trebuie să analizeze atent fiecare oportunitate, să compare avantajele, facilităţile, preţul pe metru pătrat, suprafeţele şi chiar spaţiile comune prevăzute în contract, astfel încât să poată alege, în cunoştinţă de cauză, cea mai bună ofertă.
"Zona Titan se află în mijlocul unei dezvoltări spectaculoase, atât din punctul de vedere al facilităţilor, al zonelor de retail şi de entertainement, cât şi, mai ales, din punctul de vedere al rezidenţialelor. Aproximativ zece proiecte rezidenţiale şi-au anunţat finalizarea în următorii ani şi tot mai mulţi sunt interesaţi de achiziţionarea unei locuinţe în zonă. Infrastructura bine realizată, zonele verzi, spaţiile comerciale şi mijloacele de transport către orice colţ al oraşului, alături de preţurile bune, au făcut din această zonă, una din primele preferinţe pentru clasa de mijloc (middle class)", susţin analiştii imobiliari consultaţi.
O analiză a preţurilor, oferite de dezvoltatorii complexurilor rezidenţiale din cartierul Titan şi prezentată de agenţia DM Internaţtional (DMI), denotă că printre cele mai mari preţuri pentru un apartament de două camere, raportat la suprafaţa construită şi incluzând costurile spaţiilor comune, este în complexul Pallady Towers, mai exact 131.776 de euro. "În timp ce un apartament vechi de două camere în această zona costă aproximativ 105.000 de euro, preţul mediu pentru cele noi este de 120.000 de euro. Alte preţuri ale apartamentelor cu două camere din zonă sunt 121.589 euro în complexul Evocasa, 116.000 în Edenia şi 87.000 euro în cel mai nou proiect anunţat, Casablanca", mai spun cei de la DM Internaţional.
La polul opus, potrivit unui studiu realizat în prima parte a anului de compania Coldwell Banker Affiliates of Romania, în topul celor mai scumpe cartiere bucureştene, zona de centru-nord din Bucureşti se menţine cea mai scumpă din punct de vedere al preţurilor locuintelor, cuprinse între 2.000 şi 3.600 de euro pe metru pătrat, cel mai ridicat nivel fiind înregistrat în cartierele Primăverii şi Cotroceni. Topul este completat şi de Floreasca, Aviaţiei, Băneasa, Unirii-Alba Iulia şi Unirii-Vitan, unde preţurile se încadrează între 1.700-3.200 euro/mp la locuinţele noi.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro