Impact Hub Bucharest, alături de Raiffeisen Bank România, lansează etapa Seed Stage, parte din cel mai complex program de accelerare destinat startupurilor greentech, Romania ClimAccelerator. Antreprenorii se pot înscrie în această etapă în perioada 10 iulie – 13 septembrie 2024.
Romania ClimAccelerator oferă sprijin pentru accelerarea afacerilor care propun soluții tehnologice inedite în domenii precum energie regenerabilă, managementul deșeurilor (waste management), tehnologii curate (cleantech), gestionarea emisiilor de carbon, construcții verzi, producție sustenabilă, transport și reciclare.
„ClimAccelerator este deja cunoscut ca punctul de întâlnire al următoarei generații de startupuri și inovatori, un spațiu care oferă un ecosistem complet de creștere. Raiffeisen Bank este partenerul bancar, care prin soluții 1:1, a înțeles că drumul către sustenabilitate se parcurge împreună. Ca atare, în proiectele înscrise în ediția de anul acesta mi-ar plăcea să văd deschidere către punerea la comun a unor resurse pentru creșterea impactului, orientare spre circularitate și idei care să pună în prim-plan rezolvarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.” – Andreea Porojan, CSR & Sustainability Manager, Raiffeisen Bank România.
Acceleratorul are două categorii principale: Idea Stage, pentru startupurile în stadiu incipient, care au o idee pentru o afacere în domeniu, și Seed Stage, adresat companiilor ce au deja un prototip validat pe piață.
Acceleratorul, ajuns la a patra ediție, beneficiază de suportul și expertiza EIT Climate-KIC, cea mai importantă inițiativă europeană în domeniul inovației climatice.
Ce urmează?
Antreprenorii înscriși vor partipa la o sesiune online de pitching în 25 septembrie. Doar 10 startupuri vor fi selectate pentru Seed Stage. Startupurile calificate vor urma la un program intensiv de accelerare în perioada octombrie-decembrie 2024.
În program sunt incluse sesiuni de dezvoltare a afacerii, oportunități de networking cu lideri din ecosistem și mentori, consultanță personalizată și acces la o comunitate extinsă de business.
„ClimAccelerator consolidează ecosistemul greentech din România și pune la dispoziția startupurilor implicate resurse importante: acces la know-how valoros, rețeaua extinsă de experți, investitori, sau chiar posibile surse de finanțare. În cele trei ediții desfășurate anterior, programul a primit peste 400 de aplicații, au fost accelerate 80 de startupuri verzi din România, iar finanțarea totală oferită a depășit 600.000 de euro. ClimAccelerator este locul potrivit în care companiile greentech au oportunitatea să-și consolideze ideile, să se pregătescă de scalare și de evoluție”, a spus Vlad Craioveanu, CEO & Cofondator Impact Hub Bucharest.
Romania ClimAccelerator 2024 se încheie în 5 decembrie, cu evenimentul național Demo Day, în care finaliștii din categoria Seed Stage își vor prezenta soluția și evoluția din program în fața investitorilor, mentorilor, presei și publicului.
În cealaltă etapă a ClimAcceleratorului, Idea Stage, s-au închis înscrierile (5 iunie – 9 iulie). Ulterior aplicării, antreprenorii vor participa la un bootcamp online, în urma căruia doar 15 vor fi selectați pentru participarea în program. Și în Idea Stage, antreprenorii vor avea parte de o experiență intensă de accelerare care include workshopuri de marketing, vânzări, modelare de business, management financiar, consultanță pentru atragerea de fonduri și sesiuni de pitching.
Nevoia unui accelerator pentru startupuri verzi
Uniunea Europeană s-a angajat să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Atingerea acestui obiectiv conduce la schimbări fără precedent, sociale, economice și politice. Catalizatorul acestor schimbări este inovația, de aici și crearea acestui accelerator, unde companiile pot să ajungă la cele mai bune soluții sustenabile pentru atingerea obiectivului european și global.
Prin combinația unică de beneficii, parteneriatele strategice la nivel european și național, structura solidă a programului, rețeaua extinsă de mentori experimentați, Romania ClimAccelerator se distinge ca cel mai complex accelerator din România pentru ecosistemul greentech.
ClimAccelerator a fost desemnat câștigător al Premiului III la categoria Mediu, în cadrul CSR Awards 2023.
Informații suplimentare despre înscriere și program pot fi găsite pe pagina dedicată aici. În același loc, pot fi găsite și detalii despre câștigătorii edițiilor anterioare.
Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro