Cefin Holding, furnizor specializat de servicii integrate în domeniul transporturilor, va decide în următoarele trei-patru luni dacă se va lista la Bursa de Valori Bucureşti, a declarat miercuri Roberto Musneci, reprezentantul Şerban & Musneci Associates, companie parteneră Cefin. "Procesul privind listarea la bursă a început acum aproximativ trei luni, iar în următoarele 3-4 se va încheia. Atunci, Cefin Holding va decide dacă se va lista la bursă sau nu, până acum semnalele fiind pozitive", a declarat Roberto Musneci pentru MEDIAFAX.
Şerban & Musneci Associates este firma care se ocupă de relaţiile publice, cu presa şi cu analiştii pentru Cefin Holding.
"Ne place ideea de a oferi un titlu interesant şi de a deveni o companie mai transparentă. Principalele motive pentru care vrem să ne listăm sunt acelea că membrii managementului vor avea posibilitatea de a deveni acţionari, şi că responsabilitatea companiei va creşte", a declarat, miercuri, într-o confertinţă de presă, directorul general al Cefin Holding, Stefano Albarosa.
Potrivit acestuia, intrarea la bursă se traduce în oportunităţi mai bune de dezvoltare a companiei. Pe de altă parte, Albarosa a spus că listarea va face ca strategiile companiei să nu mai poată fi dezvoltate pe termen prea lung, din cauza instabilităţii şi imprevizibilităţii bursei.
Directorul general al Cefin a mai spus că decizia privind intrarea pe piaţa de capital ar putea fi luată în luna iulie. Atunci, compania va hotărî dacă va fi listată doar una dintre divizii sau tot grupul.
Mediafax
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro