Unde intorci capul ce vezi? Fete?... nu.Opel!... si Chevrolet. Orasul este plin de Astra si Aveo. Importatorii recunosc ca vanzarile sunt mult peste asteptari, mai ales ca romanul vrea "all-inclusive"... comon! General Motors Romania, importatorul general al marcilor Opel si Chevrolet, a revizuit in crestere obiectivul de vanzari pentru acest an, la 31.000 de autovehicule pentru ambele marci, in crestere cu 61,4% fata de nivelul de 19.200 de unitati livrate anul trecut.
Compania a ridicat pentru a treia oara in acest an target-ul de vanzari dupa estimarile de 22.000 de unitati din luna aprilie, respectiv de 29.000 de unitati, in luna mai.
Cererea este impulsionata in special de modelele Opel Astra Classic si Corsa, respectiv Chevrolet Aveo, precum si de introducerea primei de casare.
Anul trecut, General Motors Romania a vandut 19.243 autovehicule, in crestere cu 81% fata de anul 2005, corespunzator unei cote de piata de 6,5%, potrivit datelor companiei.
In primavara anului viitor, importatorul va lansa noua generatie a modelului Opel din clasa mini Agila, care va fi prezentat, in luna septembrie a acestui an, la Salonul International Auto de la Frankfurt. Autoturismul va avea, potrivit reprezentantilor importatorului, un pret comparabil cu al modelelor concurente Peugeot 107 si Citroen C1 si va fi disponibil pe piata romaneasca in acelasi timp cu lansarea comerciala in Europa.
Chevrolet isi va extinde in luna martie a anului viitor gama de modele, odata cu lansarea versiunii in cinci usi a modelului de volum Aveo dupa lansarea pe pietele europene in luna septembrie la Salonul Auto de la Frankfurt. Autoturismul va putea fi echipat cu doua variante de motorizare un nou motor de 1,2 litri si 84 cai putere si motorul existent de 1,4 litri (98 cai putere), cuplate atat la o cutie de viteze manuala cat si la una automata.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro