Ce pozitie ocupa Romania pe harta mondiala a coruptiei

5 decembrie 2014

Organizatia Transparency International a publicat o harta interactiva si un clasament comparativ pentru anii 2012, 2013 si 2014, indicand clasificarea statelor lumii dupa gradul de coruptie din tara respectiva. Rezultatele se bazeaza pe analizele efectuate de experti asupra actelor de coruptie din sectorul public. Fiecare stat a primit si un punctaj corespunzator, cuprins intre 0 si 100, valoarea 0 reprezentand un grad ridicat de coruptie, iar 100, la polul opus, o tara unde principiile moralitatii sunt respectate.

In anul 2014, Romania se afla pe locul 73 in clasament (din 175 de tari), la egalitate de puncte, 43, cu alte tari europene (Bulgaria, Grecia, Italia), dar si cu Brazilia, Senegal sau Regatul Swaziland. Acelasi numar de puncte a fost inregistrat si in anul 2013, in scadere fata de 2012, cand am obtinut 44 de puncte.

Primele zece locuri, adica tarile cu un grad minim de coruptie, sunt ocupate de Danemarca (92 de puncte), Noua Zeelanda, Finlanda, Suedia, Norvegia, Elvetia, Singapore, Olanda, Luxemburg si Canada. Pe pozitiile inferioare se situeaza Somalia si Coreea de Nord, ambele cu cate 8 puncte.

Cel mai mare declin a fost al Turciei, tara care, in ciuda dezvoltarii economice, a scazut cu 5 puncte pe scara coruptiei fata de anul trecut, ajungand la 45. Turcia a fost criticata pentru masurile aspre luate de Guvern impotriva inamicilor politici si a protestelor anti-coruptie sau pentru concedierea a 350 de politisti in scandalul politico-politienesc de la inceputul acestui an.

Cele mai bune evolutii fata de anul precedent s-au remarcat la state precum Coasta de Fildes, Egipt, Sfantul Vicentiu si Grenadine (cresteri de cate 5 puncte) sau Afghanistan, Iordania, Mali si Swaziland (cresteri de cate 4 puncte).

Sursa: The Independent

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro