Consilul Concurenţei a autorizat preluarea Bere Mureş de către compania Brau Union AG Austria, parte a grupului olandez Heineken, a anunţat, luni, autoritatea de reglementare. "Autoritatea de concurenţă a constatat că, deşi operaţiunea notificată cade sub incidenţa legii, nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea acesteia cu un mediu concurenţial normal pe pieţele relevante identificate", se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei remis agenţiei MEDIAFAX. Bere Mureş are activităţi în special în domeniul producţiei şi distribuţiei berii, dar este prezentă şi pe piaţa apei minerale şi în turism.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro