Cătălina Ponor – de pe podiumul gimnasticii internaționale, pe scena The Woman

29 ianuarie 2018

Cătălina Ponor, declarată Gimnasta anului 2017 în Europa vine pe scena Conferinței de Leadership Feminin The Woman pe 21 martie 2018 la Cluj-Napoca.

Cătălina este cea mai longevivă gimnastă a României, la vârsta de 30 ani având dedicați peste 25 de ani gimnasticii. Tripla campioană olimpică, aflată la finalul unei etape profesionale din viața sa, își propune să dea mai departe generațiilor viitoare toată experiența și pasiunea sa pentru gimnastică,  prin mobilizarea la scară mare a tuturor factorilor implicați.

Perseverența, dorința de autodepășire și dragostea față de gimnastică i-au adus Cătălinei pe lângă titlul de Gimnasta anului 2017, recunoașterea publicului de pretutindeni și numeroase medalii, aceasta declarând pentru o publicație „Gimnastica e un sport dificil, solicitant și cu adevărat nemilos, din anumite puncte de vedere. Dar eu am avut mereu această dorință de a mă autodepăși.”.

 

Cătălina s-a îndrăgostit de gimnastică la vârsta de doar 4 ani, atunci când  a intrat pentru prima dată într-o astfel de sală. Supranumită Laleaua Neagră datorită pasiunii sale față de echipamentele de culoare neagră și pentru eleganța cu care executa fiecare exercițiu, Cătălina este model de implicare și ambiție la un nivel înalt, având rezultate excelente pentru mai bine de un sfert de secol. Cătălina este un sportiv de referință, dovadă fiind cele 23 de medalii la marile competiții, un rezultat impresionat pentru gimnastica din România.

CEO-ul Centrului Richard Branson vine să inspire la The Woman

Antoinia Norman - CEO@Branson Centre, fundația non-profit înființată de Virgin Group, al cărei fondator este Richard Branson, unul dintre cei mai bogați oameni din Marea Britanie și cunoscut om de afaceri, își anunță prezența pentru prima oară la Conferința de Leadership Feminin The Woman. Branson Centre sprijină antreprenorii oferindu-le suport în dezvoltarea și structurarea afacerii prin formare, mentorat și crearea de conexiuni.

Membră și ambasadoare în cadrul UN Women, liderul programului For Good Program, Antoinia susține educația și dezvoltarea femeii. În cadrul Branson Centre din Africa de Sud, aceasta a fost un factor esențial pentru dezvoltarea antreprenorilor în Africa și alte părți ale lumii, punând accentul pe modelul și strategia unui business. Antoinia este promotoare a egalității între sexe, contribuind activ la dezvoltarea femeilor antreprenor în poziții de leadership în cât mai multe domenii de afaceri guvernate de bărbați, ajutându-le să își depășească temerile și să-și revoluționeze afacerile prin dezvoltare profesională, inovație și parteneriate excelente. Antoinia a fost contribuitor activ, speaker principal și lector la Instituții și evenimente care au inițiat programe de dezvoltare a întreprinderilor, atât naționale cât și internaționale.

Comunitatea The Woman

Pe 21 martie 2018, la Grand Hotel Italia***** din Cluj-Napoca, Conferința de Leadership Feminin The Woman aduce împreună peste 600 de femei din mediul de business, pregătite să investească în dezvoltarea lor profesională și personală, lăsându-se inspirate de speakerii care și-au confirmat deja prezența pe scena The Woman precum Maia Morgenstern (Director Teatrul Evreiesc de Stat) și Olga Johnston – Antonova (Fondator Circular Fashion Russia).

The Woman reprezintă sursa de inspirație profesională și personală a antreprenorului feminin. Compania este ancorată în realitatea socială, la curent cu tot ce se petrece la nivel mondial. Prin evenimentele organizate și a conținutului oferit în cadrul The Woman Magazine, scopul companiei este de a promova educația la cel mai înalt nivel. Concept complex și îndrăzneț, extins pe mai multe planuri, The Woman cuprinde începând cu 2018 sub tematica The Woman: Cea mai bună versiune a ta!: The Woman Leadership Conference | The Woman Magazine |  The Woman Connect | The Woman Workshops | Gala Awards |

#TheWoman: (sf) amplificator de voci și promotor al ideilor care au schimbat lumea prin manifestarea ambițioasă a femeilor lider.

Companiile care susțin dezvoltarea educației în România precum și acest eveniment sunt:

Parteneri: Sublime, Triodeluxe Cosmetics, Art&Craft
Supported By: Silver Business Center, Artsage Massage, ALFAPARF Milano, Ciao Bella, Ioana Mălai
Print Partner: Mindshop
Official Coffee: Meron
Expozanți: Playful Learning, Flyfree Boutique

 

 

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro