Cea mai simplă şi mai rapidă procedura de reducere a ridurilor este cea în care se foloseşte toxina botulinică sau Botoxul. Injecţiile cu Botox sunt eficiente atunci când avem riduri pe frunte, de încruntare, cearcăne, riduri pe pleoapele inferioare, riduri în zona nasului, deasupra buzei superioare, pe gât, când avem colţuri căzute ale gurii.
Odată cu injectarea Botoxului în musculatură, muschii nu se mai contractă, nu se mai trimit impulsuri nervoase, rămân relaxaţi şi ridurile se vor estompa. De obicei, injecţiile cu Botox se realizează în clinici de specialitate, efectele se observă în 24-72 de ore, iar rezultatele maxime apar la 7-10-14 zile. Efectele injectărilor toxinei botulinice vor dura până la 8-12 săptămâni.
Costurile unei intervenţii cu Botox depind de mai mulţi factori. Contează calitatea substanţei injectate, contează şi clinica unde mergi, experienţa medicilor care se vor ocupa de tine, numărul de injectări de care ai nevoie ca să obţii efectele dorite.
Preţul final al injectărilor va depinde în mare măsură de zonele vizate, de cât de mari sunt, de ce cantitate de Botox se va folosi per şedinţă, de cum reacţionează zona la injectări. Costurile medii ale injectărilor sunt de 300-500 de dolari, per sesiuni necesare pentru a ajunge la efectele dorite. O singură injecţie cu Botox poate costa 10-20 de dolari. De exemplu, dacă ai nevoie pentru frunte şi ridurile faciale 20 de unităţi injectate, atunci costurile vor fi undeva în jur de 400 de dolari.
Dacă vrei să combaţi efecte îmbătrânirii vei avea nevoie de cel puţin 60 de unităţi de Botox, aşa că ajungi fără probleme la peste 1.200 de dolari. Preţul de la finalul procedurilor diferă şi în funcţie de sex. La femei va fi în jur de 700 ron pentru glabela, frunte, colţul ochilor, de 350 ron pentru ridurile de la baza nasului şi va ajunge şi la 500 ron pentru ridurile mai complexe.
Ridurile din zona gâtului ar putea costa, dacă sunt tratate, 1.300 ron, două zone ale feţei 1.100 ron, trei zone ale feţei 1.300 ron.
La bărbaţi ridurile normale tratate cu Botox costa în jur de 800 ron, două zone ale feţei peste 1.200 ron, trei zone peste 1.500 ron. Pentru zona părului un tratament cu Botox va costa 100-250 ron.
Toate aceste costuri sunt orientative şi pot să varieze în funcţie de preţurile Botoxului, de brandurile folosite, de procedurile şi de instrumentele folosite, dacă sunt nişte seringi, ace speciale, dacă se mai folosesc şi alte produse suplimentare în timpul tratamentelor.
Dacă vi se par costurile prea mari trebuie să ştiţi că este foarte scumpă toxina botulinică, chiar şi în cantităţi mici, şi că investiţia va merita şi se va amortiza pentru că nu mai faceţi alte tratamente costisitoare.
Înainte de orice fel de intervenţie cu Botox e bine să discutaţi pe larg cu medicul şi să stabiliţi exact dozajul şi brandul pe care îl veţi folosi, să verificaţi calitatea Botoxului ales şi experienţa medicilor care vor injecta Botoxul în zonele vizate.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro