Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat ca nivelul contributiilor de asigurari sociale platite de angajati ar putea fi diminuat anul viitor cu pana la sase puncte procentuale si i-a cerut ministrului Muncii, Paul Pacuraru, ca, impreuna cu Ministerul Economiei si Finantelor, sa pregateasca reducerea contributiei.
Paul Pacuraru, ministrul Muncii, considera ca reducerea cu sase procente a contributiei la asigurarile sociale, ceruta de premierul Tariceanu, ar putea sa fie imposibil de realizat, in acest moment facandu-se mai multe analize pentru a vedea ce dezechilibre se produc in bugete. "Obiectivul de reducere a CAS-ului este in momenul de fata in analiza si nu avem garantia ca vor fi sase procente", a declarat ministrul muncii.
Ministrul a cerut sa se faca simulari, pe fiecare procent in parte, la Comisia Nationala de Prognoza, la Casa de Pensii si la Inspectia Muncii, pentru a vedea ce inseamna in bugetele respective modificarea incasarilor din contributii cu fiecare jumatate de procent si procent, ce efecte se produc in bugete, cat de mare este dezechilibrul care va fi produs prin modificarea procentuala in buget.
In opinia ministrului, diminuarea contributiilor ar trebui sa se faca pentru angajator pentru a contribui la crearea de noi locuri de muncă.
"Daca vrei sa ajuti sa creezi locuri de munca, trebuie sa-l ajuti pe angajator si asta inseamna ca lui trebuie sa-i reduci contributiile, in asa fel incat sa creeze locuri de munca si sa scoata munca la negru la suprafata. Decizia va fi a Guvernului dupa ce vom prezenta fiecare modul de analiza", a mai spus Pacuraru.
El a mai declarat ca hotararea finala privind reducerea CAS va trebui luata pana la sfarsitul toamnei, pentru ca face parte din constructia bugetului. "Nu este o decizie pe care sa putem sa o amanam foarte mult", a concluzionat ministrul.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro